În cadrul emisiunii ”La masa presei”, Cornel Mihalcea, un antreprenor buzoian care deține o societate cu 30 de angajați în domeniul energiei, trage un semnal de alarmă despre provocările cu care se confruntă în perioada pandemiei, întreprinzătorii mici și mijlocii, pe piața forței de muncă din România.

“Antreprenorii mici și mijlocii pot constitui motorul și generării de profitabilitate pentru bugetul local. Din acest motiv aș vrea cumva să găsim o modalitate să protejăm antreprenorii locali. Ne uităm la Franța, așa cum o face de ani și ani și o facem bine. Cumva, acești antreprenori locali le aduc bani la buget și le asigură continuitatea pe termen lung. Ar trebui să-i protejăm față de cei veniți din exterior; ei pot fi avantajați la fel ca în alte țări, evident respectând legislația în domeniu. Trăiesc cu convingerea că investitorii români sunt dezavantajați față de cei veniți din Occident, care sunt catalogați drept investitori strategici”, a declarat Cornel Mihalcea

Mai multe informații aflați din emisiunea realizată de portalul Știri de Buzău, al cărei invitat a fost Cornel Mihalcea, candidat pentru Senatul României, din partea PRO România Buzău.

Share:

administrator

Lasă un răspuns