Apar noi detalii despre incendiul produs, marți, la unul dintre spațiile de depozitare ale reciclatorului Green WEEE, aflat la ieșirea din municipiul Buzău. Compania a tras primele concluzii privind cauzele probabile ale declanșării incendiului de deșeuri, din curtea societății.
În urma unei anchete interne s-a descoperit că apariția unor scântei mecanice izbucnite în timpul operării unui utilaj ar fi provocat incendiul violent.
Compania Green WEEE precizează că flăcările au pornit pe platforma pentru depozitarea carcaselor de frigidere provenite din deșeu tehnologic, activitatea de depozitare desfășurându-se în deplină conformitate cu legislația în vigoare.
„La declanșarea incendiului, toate procedurile de siguranță au fost respectate în mod corespunzător și nicio persoană prezentă pe platformă nu a fost rănită. Suntem recunoscători echipelor de intervenție prezente la fața locului, care au acționat cu maximă promptitudine și responsabilitate pentru a stinge focul, cât și celor care s-au implicat și au oferit ajutorul în această situație. Vom face tot ceea ce este necesar a preveni pe viitor astfel de situații. În continuare suntem în dialog cu autoritățile locale și ne oferim sprijinul pentru finalizarea investigațiilor în curs”, a precizat compania Green WEEE prin intermediul unui comunicat dde presă.
În urma incendiului, a fost afectată o cantitate de aproximativ 300 de tone de carcase de frigidere provenite din deșeu tehnologic, întinse pe o suprafață de 6.000 de metri pătrați.