Polițiștii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Cislău, județul Buzău, au identificat doi copii cu vârste de 12, respectiv 13 ani, ca fiind autorii unui furt de bani reclamat zilele trecute de un localnic.
Minorii ar fi sustras o sumă de bani dintr-un portofel, după ce ar fi ajutat persoana păgubită la diferite treburi gospodăreşti, fără ca adultul să fi arătat intenția de a-i răsplăti.
Furtul banilor a fost săvârşit în dauna unui bărbat în vârstă de 68 de ani, din Cislău. Prejudiciul a fost estimat de partea vătămată la 200 de lei, sumă ce a fost recuperată și restituită.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt iar cercetările sunt continuate de poliţişti.