Prima lună din 2021 le va aduce mai puțini bani polițiștilor locali din municipiul Buzău. Încă din decembrie, primarul Constantin Toma a anunțat că, în ianuarie, polițiștii vor munci mai puțin într-o săptămână, dar vor încasa și mai puțini bani.

Concret, salariile a 376 de polițiști locali vor fi reduse cu 25 la sută, tăierile fiind aplicate în urma reducerii programului de lucru.

Edilul Constantin Toma spune că măsura are ca scop reducerea risipei din Primăria Buzău.

Constantin Toma se așteaptă ca decizia să fie atacată în instanță, în condițiile în care, din 2017, polițiștii locali au dat de mai multe ori în judecată Primăria Buzău, ca urmare a deciziilor luate de actualul edil.

Primarul Buzăului, afirmă că, dacă se vor redeschide unitățile de învățământ, după 7 februarie, va face o analiză serioasă și va decide dacă polițiștii locali vor putea reveni la programul de lucru inițial sau vor continua programul de lucru de patru ore pe zi.

Share:

administrator

Lasă un răspuns