Categories: Sanatate

Trei buzoieni au rămas fără degete, după ce au folosit petarde puternice de Anul Nou

La Buzău, materiale pirotehnice de mare putere, achiziționate de pe piața neagră, s-au folosit în exces. În noaptea de Revelion, pe străzile de la oraș, dar și pe ulițele satelor, petardele folosite din plin şi fără precauţie au făcut numeroase victime.

În noaptea Anului Nou, opt persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, cu arsuri la mâini. Unele dintre victime au avut nevoie de intervenții chirurgicale.

“În noaptea de Revelion, la U.P.U.- SMURD au fost înregistrate opt cazuri de persoane rănite prin explozie de petarde. Este vorba numai despre persoane adulte, niciun copil”, a declarat Adriana Bunilă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Buzău.

Trei dintre victimele petardelor au fost atât de grav rănite încât s-a impus amputarea degetelor de la mâini. Aceștia au avut nevoie de intervenție chirugicală și au rămas internați în secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Județean Buzău. Celelalte victime rănite de petarde au plecat acasă după ce au primit îngrijiri medicale.

Tot la trecerea dintre ani, aproape o sută persoane s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean acuzând diverse afecțiuni. Cele mai multe cazuri au fost de insuficiență respiratorie acută și de anemie.

redactie

Recent Posts

CONCLUZIILE RAPORTULUI: CORUPȚIE ÎN JUSTIȚIA DIN BUZĂU

De Robert M si Mihai D. Justiția din România, desființată de Poliția din Marea Britanie.…

2 săptămâni ago

SCANDAL DE PROPORȚII ÎN MAGISTRATURA DIN BUZĂU: CULISELE UNEI INVESTIGAȚII DE PRESĂ CARE ZGUDUIE O INSTANȚĂ LOCALĂ.

de Dana C. si Robert M. O investigație jurnalistică transfrontalieră de amploare, derulată de jurnaliștii Jacques…

3 săptămâni ago

Cum alegi un medic stomatolog potrivit pentru copilul tău

Alegerea medicului stomatolog pentru copil este una din deciziile pe care părinții le cântăresc cu…

5 luni ago

Miopie, hipermetropie și presbiopie: care sunt diferențele și cum îți afectează vederea

Claritatea vederii depinde de modul în care lumina este focalizată pe retină, structura sensibilă la…

7 luni ago

Ghid util: cum să integrezi o șapcă bărbați în ținutele de iarnă

Deși iarna ne duce cu gândul în primul rând la căciuli groase și fesuri călduroase,…

10 luni ago

This website uses cookies.