Categories: Actualitate

Concedieri, înainte de sărbători, la o societate din subordinea Primăriei Buzău

Pentru a face economie la bugetul local, autoritățile Buzăului taie aproape 200 de posturi din organigrama Urbis Serv Buzău, firma care execută lucrările edilitare pe raza municipiului. Doar o parte din aceste posturi erau ocupate, spun reprezentanții firmei, astfel că numărul celor care vor rămâne fără serviciu este mai mic.

Proiectul de hotărâre privind reducerea personalului la Urbis Serv Buzău a ajuns, marți, pe masa aleșilor locali. Decizia de disponibilizare a stârnit discuții între consilierul local din partea USR PLUS, Irinel Cârstea, și primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

Cârstea a solicitat lămuriri cu privire la modul în care se vor desfșura, după această reducere a posturilor, lucrările de asfaltare dar și cele privind îngrijirea spațiilor verzi.

Edilul șef al municipiului Buzău a declarat că orașul nu va avea de suferit și că societatea va face o economie de aproape 130.000 de lei după aceste reduceri.

”Vom face în continuare asfaltări, întreținere de spații verzi și toate celelalte. Angajații de care ne despărțim, în general personal TESA, de la birouri, nu produceau valoare adăugată. În schimb, prin disponibilizarea lor vom face economii la fondul de salarii de 1,3 miliarde de lei vechi pe lună, în jur de 16 miliarde pe an”, a declarat primarul Constantin Toma.

Potrivit proiectului, organigrama societății s-a redus cu 184 de posturi, cele mai multe dintre ele neocupate. Un număr de 27 de angajați Urbis Serv vor fi concediați în zilele următoare iar pentru alți șapte se ajunge la finalul contractelor pe durată determinată.

Activitatea Urbis Serv urmează a se desfășura cu patru posturi de conducere delegată, șapte posturi de conducere executivă, zece posturi conducere operativă, 44 posturi personal execuție și 172 posturi de muncitori.

redactie

Recent Posts

SCANDAL DE PROPORȚII ÎN MAGISTRATURA DIN BUZĂU: CULISELE UNEI INVESTIGAȚII DE PRESĂ CARE ZGUDUIE O INSTANȚĂ LOCALĂ.

de Dana C. si Robert M. O investigație jurnalistică transfrontalieră de amploare, derulată de jurnaliștii Jacques…

2 zile ago

Cum alegi un medic stomatolog potrivit pentru copilul tău

Alegerea medicului stomatolog pentru copil este una din deciziile pe care părinții le cântăresc cu…

4 luni ago

Miopie, hipermetropie și presbiopie: care sunt diferențele și cum îți afectează vederea

Claritatea vederii depinde de modul în care lumina este focalizată pe retină, structura sensibilă la…

6 luni ago

Ghid util: cum să integrezi o șapcă bărbați în ținutele de iarnă

Deși iarna ne duce cu gândul în primul rând la căciuli groase și fesuri călduroase,…

9 luni ago

Centrale pe lemne Liepsnele – investiție durabilă pe 20–25 de ani

Când vine vorba de încălzire, alegerea unei centrale pe lemne nu este doar o decizie…

1 an ago

This website uses cookies.