Câteva zeci de revoluţionari, împreună cu oficialitățile locale, au participat, marți la ceremonialul de comemorare a martirilor Revoluţiei din 1989. Activitatea care a avut loc în centrul orașului, la Monumentul Eroilor Revoluției, s-a desfășurat în format restrâns din cauza condițiilor impuse de pandemia de coronavirus.

Ceremonia a debutat cu intonarea imnului național, a continuat cu o slujbă religioasă, cu un discurs susținut de revoluționarul Lionel Zosmer, reprezentantul Club 22 Buzău, și cu depuneri de coroane la Monumentul Eroilor Revoluției.

Majoritate a celor care au participat au fost membrii asociaţiilor de revoluţionari şi rudele celor care şi-au pierdut viaţa în schimburile de focuri din urmă cu 31 de ani.

Ceremonia s-a desfășurat cu respectarea strictă a regulilor de distanțare fizică și socială prevăzute de reglementările în vigoare la nivel național privind prevenirea și combaterea SARS-CoV-2.

Toate locaşurile de cult ortodoxe au oficiat, marţi, slujbe de pomenire a eroilor care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.

La Buzău, Revoluția din decembrie 1989 a început în seara zilei de 22 decembrie. Un număr de 47 buzoieni au murit în urmă cu 31 de ani. 25 dintre aceştia au murit pe raza judeţului Buzău iar ceilalţi 22, în Bucureşti, Braşov, Hunedoara, Târgovişte şi Timişoara.

Share:

administrator

Lasă un răspuns