Categories: Administratie

ULTIMA ETAPĂ. STRADA 12 APRILIE 372 VA FI FINALIZATĂ

Ultima etapă a proiectului de reabilitare și modernizare a zonei adiacente Palatului Comunal se apropie de finalizare. Au fost îngropate cablurile aeriene și au fost amplasați stâlpi ornamentali pe străzile Ana Ipătescu și 12 Aprilie 372. Lucrarea va fi încheiată până la Sărbători cu pavarea trotuarelor.

 

Aflată în imediata apropiere a Palatului Comunal, strada 12 Aprilie 372 ar fi trebuit reabilitată și modernizată încă din vara trecută.

Șantierul a fost deschis pe la mijlocul acestei veri, dar a fost închis foarte repede pentru ca Muzeul Județean să poată face descărcarea arheologică.

Fiind o zonă protejată, aflată în imediata vecinătate a monumentului istoric Palatul Comunal, săpăturile nu sunt permise decât cu un aviz de specialitate.

Lucrările au fost reluate luna trecută, canalizațiile au fost construite și cablurile au fost coborâte în subteran.

Zilele acestea vor fi executate și ultimile lucrări prevăzute în proiect.

Un segmennt din trotuar a fost pavat deja de lucrătorii de la Urbis, care au întrerupt lucrul până când echipele de la Electrica vor finaliza o intervenție la cabluri.

Lucrarea va fi reluată și finalizată până la Sărbătorile de iarnă, atât pe strada 12 Aprilie 372, cât și pe strada Ana Ipătescu, inclusă în același proiect. (Corneliu Floriceanu)

redactie

Share
Published by
redactie

Recent Posts

SCANDAL DE PROPORȚII ÎN MAGISTRATURA DIN BUZĂU: CULISELE UNEI INVESTIGAȚII DE PRESĂ CARE ZGUDUIE O INSTANȚĂ LOCALĂ.

de Dana C. si Robert M. O investigație jurnalistică transfrontalieră de amploare, derulată de jurnaliștii Jacques…

2 zile ago

Cum alegi un medic stomatolog potrivit pentru copilul tău

Alegerea medicului stomatolog pentru copil este una din deciziile pe care părinții le cântăresc cu…

4 luni ago

Miopie, hipermetropie și presbiopie: care sunt diferențele și cum îți afectează vederea

Claritatea vederii depinde de modul în care lumina este focalizată pe retină, structura sensibilă la…

6 luni ago

Ghid util: cum să integrezi o șapcă bărbați în ținutele de iarnă

Deși iarna ne duce cu gândul în primul rând la căciuli groase și fesuri călduroase,…

9 luni ago

Centrale pe lemne Liepsnele – investiție durabilă pe 20–25 de ani

Când vine vorba de încălzire, alegerea unei centrale pe lemne nu este doar o decizie…

1 an ago

This website uses cookies.