Primăria Vadu Pașii se confruntă cu un blocaj administrativ fără precedent în ultimii ani. Din acest motiv, sătenii ar putea pierde ocazia să se branșeze la gaze. Cel mai important proiect de după Revoluție ar putea fi abandonat din cauza orgoliilor unor consilieri care refuză să participe la ședințe.

Primăria din localitatea Vadu Pașii a intrat din nou într-un blocaj instituțional, la niciun an după ce consilierii din fostul deliberativ local au declanșat un război de uzură din cauza răfuielilor politice.

Anul trecut, mai multe proiecte vitale pentru localitate au fost pe punctul de a fi abandonate tot din cauza unor diferende între consilierii puterii și cei ai opoziției.

De mai bine de o lună, opoziția refuză să participe la ședințe, deși întărzierea funcționării comisiilor de specialitate echivalează cu pierderea unui proiect de alimentare cu gaze în valoare de 10 milioane de euro.

Ultima ședință, de joi, 10 decembrie, s-a soldat tot cu un eșec din punct de vedere al cvorumului, consilierii din opoziție boicotând și această dezbatere.

Nici măcar interesul imediat al comunității nu a reușit să deblocheze tensiunile și să adune la aceeași masă puterea și opoziția.

Miza o constituie organizarea comisiilor de specialitate, la ultimele trei convocări participând doar opt consilieri din cei 15 aflați pe listele noului Consiliu Local din Vadu Pașii.

Viceprimarul Cristinel Georgescu spune că, deși situația nu este roz, a găsit o soluție temporară pentru avizarea proiectului de alimentare cu gaze.

”Opoziția tergiversează participarea la ședințe fară motiv credem noi, fiind la cea de-a treia abesnță consecutiv. Pentru aprobarea acestui poroect noi am expus această situație către responsabilii din prefectură si ni s-a comunica  că în aceste corcumstanțe putem continua și fără ei. Avem o majoritate în consiliu cu 8 consilieri și ne-am asumat înființarea comisiilor de specialitate chair și în absența celorlalți consilieri. Avem o datorie pentru comunitate și nu putem pierde acest proiect de aproape 11 milioane de euro din cauza unor orgolii”, a declarat Georgescu Cristinel, viceprimarul localității.

Deși au absentat repetat, consilierii opoziției au respins toate acuzațiile care li s-au adus, precizând că la mijloc ar fi doar o greșeală de convocare făcută de oamenii conducerii, care ar fi generat toată tevatura.

”Încă o dată, noi confirmăm toată disponibilitatea consilierilor noștri pentru a soluționa acest blocaj cauzat de anumite proceduri care s-au făcut eronat.  Dânșii sunt de vină pentru că nu au procedat corect. Ne dorim și noi să avem mai repede comisii ca să putem funcționa fără probleme. Vom fi prezenți joia viitoare ca să soluționăm toate blocajele pe care dânșii le invocă”, declara în urmă cu două săptămâni Nicolae Chijer, liderul opoziției de la Vadu Pașii.

Unul dintre proiectele care are nevoie urgentă de avize de la comisiile de specialitate este cel al alimentării cu gaze, care urmează să fie finanțat cu fonduri europene.

Share:

administrator

Lasă un răspuns