Pentru a-ți proteja sănătatea ochilor și pentru a evita apariția unor probleme de vedere, există numeroase soluții la care poți apela. Nu e suficient să mergi în mod regulat la control, ci trebuie să adopți anumite obiceiuri care pot contribui semnificativ la menținerea unei vederi bune.
Bineînțeles, deși în unele cazuri problemele de vedere pot fi moștenite pe cale genetică, acestea pot să apară și de-a lungul anilor din cauza unor obiceiuri care ne afectează treptat vederea. Așadar, iată câteva sfaturi utile care îți pot fi de ajutor:
Consumă alimentele potrivite
O bună sănătate a ochilor este influențată și de ceea ce pui pe farfurie. Nutrienți precum acizii grași omega-3, luteina, zincul, dar și vitaminele C și E te pot ajuta să scazi riscul unor probleme care apar odată cu înaintarea în vârstă, precum cataracta și degenerescența maculară.
Astfel, pentru a te bucura de aceste beneficii, este important să incluzi în alimentația ta spanac, varză kale, somon, ton și alte tipuri de pește gras, ouă, fasole, fructe oleaginoase, citrice și stridii. În plus, o alimentație sănătoasă te ajută să menții o greutate corporală optimă și să previi obezitatea și diabetul de tip 2, care pot duce la orbire.
Stai departe de ecran
Atunci când te uiți de aproape într-un ecran pentru mult timp, indiferent că e vorba de televizor, laptop sau telefon, ochii tăi sunt supuși unui stres vizual. Același lucru este valabil și atunci când citești o carte și o ții mult prea aproape de ochi. Atunci când ochii sunt supuși acestui stres vizual în mod repetat, poate să apară miopia, care îți va afecta permanent vederea la distanță.
Pentru a-ți proteja ochii, poartă ochelari de protecție pentru lumină albastră, dacă stai mult pe laptop sau telefon, și ajustează ecranul astfel încât acesta să fie la nivelul ochilor. De asemenea, încearcă să îți odihnești ochii din când în când. Iar dacă simți că efectele nu se ameliorează, atunci ar trebui să mergi la un control. Așa ajungem la următorul punct.
Mergi la control
Toată lumea ar trebui să meargă în mod regulat la un control oftalmologic, începând încă din copilărie. Chiar dacă nu ai probleme cu vederea, un control te poate ajuta să previi anumite afecțiuni care pot să apară odată cu înaintarea în vârstă și să îți protejezi sănătatea ochilor.
De exemplu, există afecțiuni care pot să nu prezinte deloc simptome, așa cum este glaucomul. Cu cât îl depistezi mai devreme, cu atât ai mai multe șanse să îl tratezi eficient.
Poartă ochelari de soare
Perechea potrivită de ochelari de soare te ajută să îți protejezi ochii de efectele dăunătoare ale razelor UV. O expunere îndelungată la razele ultraviolete poate crește riscul de apariție a cataractei și a degenerescenței maculare.
Prin urmare, este important să alegi o pereche de ochelari de soare care să blocheze cel puțin 99% din razele UV. Ține cont că, deși ochelarii polarizați reduc efectul de strălucire și sunt utili când conduci, aceștia nu oferă neapărat protecție în plus. Dacă porți lentile de contact, alege un model cu protecție UV sau cel puțin continuă să porți în continuare și ochelarii de soare.
Folosește protecție pentru ochi
Dacă lucrezi cu lemn sau alte tipuri de materiale, folosește întotdeauna o pereche de ochelari de protecție. Același lucru este valabil și atunci când practici diferite sporturi, precum hochei, care pot duce la rănirea ochilor. Casca dotată cu protecție pentru față este extrem de eficientă, la fel și orice tip de ochelari de protecție cu lentile din policarbonat.
În concluzie, există numeroase măsuri pe care le poți lua pentru a avea grijă de sănătatea ochilor. Chiar dacă unele probleme sunt moștenite din familie, ține cont că obiceiurile zilnice pot avea un impact semnificativ asupra vederii.
Sursă foto: Shutterstock