Se toarnă asfalt pe Aleea Castanilor și în alveola pentru autobuze de la Gară, proaspăt construită. Pe strada din spatele Consiliului Județean vor începe operațiuni de pregătire pentru asfaltare la cea de-a doua porțiune, până la Muzeul Județean. Dacă vremea se va răci, sezonul de asfaltări din acest an se va închide.
Primul tronson din Aleea Castanilor va fi asfaltat în întregime, astfel încât, la sfârșitul acestei zile, drumarii la la Urbis au în plan să aștearnă cele două straturi, de bază și de uzură.
După ce vor terminalucrările de pe primul tronson al străzii, drumarii vor începe pregătirea pentru asfaltare al celei de-a doua porțiuni a Aleii Castanilor, până la Muzeul Județean.
Totodată, va fi reabilitată și aleea care asigură legătura cu Bulevardul Bălcescu.
Tot astăzi, Urbisul va turna asfalt și în zona Gării, unde a fost amenajată o alveolă pentru stația de autobuz, chiar lângă casa în care a locuit Caragiale.
Dacă temperaturile vor scădea sub zero grade, nu se va mai putea turna asfalt așa încât, asfaltările de astăzi ar putea fi ultimele din acest sezon. (Corneliu Floriceanu)
de Dana C. si Robert M. O investigație jurnalistică transfrontalieră de amploare, derulată de jurnaliștii Jacques…
Dacă te întrebi unde poți mânca bine în Buzău și cauți mai mult decât o…
Alegerea medicului stomatolog pentru copil este una din deciziile pe care părinții le cântăresc cu…
Claritatea vederii depinde de modul în care lumina este focalizată pe retină, structura sensibilă la…
Deși iarna ne duce cu gândul în primul rând la căciuli groase și fesuri călduroase,…
Când vine vorba de încălzire, alegerea unei centrale pe lemne nu este doar o decizie…
This website uses cookies.