Categories: Administratie

PROTEST ÎN FAȚA PREFECTURII. COMERCIANȚII VOR ACCES ÎN PIEȚE ȘI TÂRGURI

Protest în fața Prefecturii. Un grup de comercianți de mărfuri industriale au mers astăzi în fața Casei Albe pentru a-și exprima nemulțumirea cu privire la faptul că li s-a interzis accesul în târgurile săptămânale din județ. Oamenii spun că nu mai au nicio sursă de venit iar măsura este abuzivă.

Un grup de aproximativ 20 de comercianți au protestat astăzi în fața Prefecturii și au trimis prefectului Dimian o listă cu nemulțumiorile lor. Aceștia spun că li s-a interzis comerțul cu produse industriale în piețele și târgurile din județ iar ei nu mai au nicio sursă de venit.

Reprezentanții Prefecturii spun că au luat act de lista de revendicări și o vor trimite mai departe, la instituțiile abilitate, astfel încât să se găsească o soluție pentru această categorie de comercianți.

Camera Deputaților a decis, în calitate de for legislativ decizional, că, pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară. (Mirela Copariu)

redactie

Share
Published by
redactie

Recent Posts

SCANDAL DE PROPORȚII ÎN MAGISTRATURA DIN BUZĂU: CULISELE UNEI INVESTIGAȚII DE PRESĂ CARE ZGUDUIE O INSTANȚĂ LOCALĂ.

de Dana C. si Robert M. O investigație jurnalistică transfrontalieră de amploare, derulată de jurnaliștii Jacques…

2 zile ago

Cum alegi un medic stomatolog potrivit pentru copilul tău

Alegerea medicului stomatolog pentru copil este una din deciziile pe care părinții le cântăresc cu…

4 luni ago

Miopie, hipermetropie și presbiopie: care sunt diferențele și cum îți afectează vederea

Claritatea vederii depinde de modul în care lumina este focalizată pe retină, structura sensibilă la…

6 luni ago

Ghid util: cum să integrezi o șapcă bărbați în ținutele de iarnă

Deși iarna ne duce cu gândul în primul rând la căciuli groase și fesuri călduroase,…

9 luni ago

Centrale pe lemne Liepsnele – investiție durabilă pe 20–25 de ani

Când vine vorba de încălzire, alegerea unei centrale pe lemne nu este doar o decizie…

1 an ago

This website uses cookies.