Direcţia de Sănătate Publică anunţă că la nivelul judeţului Buzău sunt active 9 focare de infecţie cu SARS-Cov-2. Ultimul focar declarat este la o companie specializată în fabricarea cuptoarelor industriale pentru rafinării și petrochimie.

Cei mai mulţi bolnavi sunt în azilul ”Sfinţii Constantin şi Elena”, din Costeşti, unde 19 persoane au fost confirmate pozitiv. La Biroul Vamal de Interior Buzău, 3 persoane au fost diagnosticate cu COVID-19.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, Secţia ATI, figurează în continuare cu 12 persoane confirmate pozitiv, iar Secţia Neonatologie, cu 3 cazuri.

La Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău sunt 3 persoane confirmate pozitiv, la căminul pentru vârstnici din Aldeni sunt 4 persoane confirmate pozitiv, iar la Căminul pentru persoane vârstnice ”Sfinţii Constantin şi Elena” din Costeşti sunt 19 persoane confirmate pozitiv.

Două societăți comerciale din municipiul Buzău au câte 5 angajaţi confirmaţi pozitiv. La Biroul Vamal de Interior Buzău au fost testate pozitiv 3 persoane.

Cel de-al 9-lea focar declarat este la o companie din Buzău specializată în fabricarea cuptoarelor industriale pentru rafinării și petrochimie. În urma testării, 5 angajați au fost confirmați pozitiv.

În toate aceste cazuri, Direcția de Sănătate Publică a recomandat o serie de măsuri, precum: internarea persoanelor confirmate COVID-19, testarea contacților simptomatici, izolarea la domiciliu, împreună cu ceilalți membri ai familiei care locuiesc la aceeași adresă, timp de 14 zile, aplicarea procedurilor de curățenie și dezinfecție terminală, intensificarea măsurilor de curățenie și dezinfecție continue, respectarea măsurilor pentru prevenirea și limitarea răspândirii Coronavirusului.

Share:

administrator

Lasă un răspuns