Categories: Administratie

VIDEO Din cauza secetei, varza de Buzău este mai puțină și mai scumpă decât în alți ani

Seceta dă mari bătăi de cap producătorilor de varză din sud-estul țării iar picăturile căzute, zilele trecute, nu mai ajută cu nimic culturile. Legumicultorii din Buzău vor întârzia cu aproape o lună recoltarea verzei de toamnă, cea care se pune la murat pentrusărbători.

Ar fi trebuit să ducă deja în piețe cantități mari de marfă, însă nu prea au ce aduna din grădini. Pentru că e puțină, varza de Buzău se vinde și cu trei lei kilogramul iar prețul ar putea rămâne așa și în perioada în care va fi căutată pentru a fi pusă în butoaie.

Ion Mihai este unul dintre legumicultoriicare produc varză de Buzău pentru piețele din Muntenia. Ar fi trebuit să înceapă recoltarea, însă nu prea are ce aduna de pe suprafețele cultivate la mijlocul verii.

”Nu am ce să recoltez încă vreo trei săptămâni de acum încolo. S-a făcut câte o varză pe o suprafață de cinci, șase metri pătrați, iar celelalte nu au legat. Au fost stropite dar cred că marea cauză e poluarea, pe lângă secetă”, spune Ion Mihai.

Fermierul se află din zorii zilei pe câmp pentru a îngriji cultura de varză, în speranța că o va ajuta să dea o recoltă bună, chiar dacă ea va fi una târzie, spre iarnă.

Varza a ajuns deja în pieţe, însă în cantități mici. Clienții au început timid să o cumpere pentru pus la murat, din cauza prețului piperat.

După un an agricol dificil, legumicultorii menţin deocamdată un preţ destul de ridicat, între 2 și 3 lei kilogramul la varză de Buzău. Perspectivele nu sunt însă îmbucurătoare: varza ar putea fi la fel de scumpă și în perioada în care va fi căutată pentru a fi pusă în butoaie.

Varza de Buzău se pretează foarte bine la conservare peste iarnă, la murat. Este o varză zemoasă, dulce, fără fibră și nervuri tari. ”E bună de sărmăluțe, pentru pus la butoi, de iarnă. Lumea începe să o pună la murat cam după 26 octombrie”, spune Victoria Dimciu.

Legumicultorii buzoieni se mândresc cu varza de Buzău, cunoscută de grădinarii din toată ţara. Este o varză de toamnă care a fost cultivată de foarte mult timp înaceastă zonă a țării.

redactie

Share
Published by
redactie

Recent Posts

SCANDAL DE PROPORȚII ÎN MAGISTRATURA DIN BUZĂU: CULISELE UNEI INVESTIGAȚII DE PRESĂ CARE ZGUDUIE O INSTANȚĂ LOCALĂ.

de Dana C. si Robert M. O investigație jurnalistică transfrontalieră de amploare, derulată de jurnaliștii Jacques…

2 zile ago

Cum alegi un medic stomatolog potrivit pentru copilul tău

Alegerea medicului stomatolog pentru copil este una din deciziile pe care părinții le cântăresc cu…

4 luni ago

Miopie, hipermetropie și presbiopie: care sunt diferențele și cum îți afectează vederea

Claritatea vederii depinde de modul în care lumina este focalizată pe retină, structura sensibilă la…

6 luni ago

Ghid util: cum să integrezi o șapcă bărbați în ținutele de iarnă

Deși iarna ne duce cu gândul în primul rând la căciuli groase și fesuri călduroase,…

9 luni ago

Centrale pe lemne Liepsnele – investiție durabilă pe 20–25 de ani

Când vine vorba de încălzire, alegerea unei centrale pe lemne nu este doar o decizie…

1 an ago

This website uses cookies.