Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 70 de cazuri noi de COVID-19. 18 pacienți au fost diagnosticați în laboratoare private de analize, iar unul într-o unitate sanitară din alt județ.
Cei 70 pacienți nou confirmați au vârste cuprinse între un an și 87 de ani.
Conform autorităților sanitare, numărul total de cazuri pozitive din județul Buzău a ajuns la 3.856, 3.030 persoane fiind declarate vindecate și externate.
De asemenea, 794 de persoane se află în carantină, iar 580 de persoane, în izolare la domiciliu.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, structurile teritoriale M.A.I din județul Buzău au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului Coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională.
În cadrul acțiunilor efectuate în ultimele 24 de ore cu privire la respectarea măsurilor impuse de starea de alertă, au fost aplicate 25 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Valoarea totală a sancțiunilor a fost de 25000 lei.