Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România
(PRIMER): “România trebuie să-şi facă urgent stocuri de rezervă de medicamente
pentru a
trece cu bine peste sezonul rece în care va apărea şi noul val de infecţii cu SARS-CoV-2.
În lipsa
acestor
stocuri
ne vom afla din nou în situaţia din primăvara, când lipseau medicamente banale din
spitale şi farmacii”.

PRIMER –
care reuneşte cele mai importante 19 situri de
fabricaţie de medicamente din ţară – atrage atenţia că pentru a străbate
următoarele 6 luni, care sunt critice, ţările europene încep să îşi facă
stocuri substanţiale de medicamente utilizate în răceală şi gripă, de produse
injectabile de urgenţă utilizate în secţiile de terapie intensivă precum şi de
antivirale care demonstrează rezultate promiţătoare în tratamentul COVID-19.
“Încă din lunile iulie şi august producătorii de medicamente din România au
primit comenzi de la export de până la 10 ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă
a anului 2019, semn că ţările destinatare îşi fac stocuri strategice pentru a trece
peste pericolele din toamna şi iarna aceasta”, a precizat Dr. Dragoş Damian,
Director Executiv PRIMER.

Astfel, țări din Uniunea Europeană cum ar fi Spania, Portugalia, Germania,
Suedia, Ţările Baltice, Italia precum şi țări din fostul spaţiu sovietic, Orientul
Mijlociu şi Asia, comandă cantităţi suplimentare de medicamente utilizate în
tratamentul simptomelor răcelii, gripei şi infecţiei cu SARS-CoV-2 cum ar fi
paracetamol şi ibuprofen, dar şi medicamente injectabile utilizate în secţiile
de terapie intensivă, cum ar fi antibiotice, analgezice, adrenalină, sedative, anticoagulante,
relaxante musculare, soluţii perfuzabile. “Unele dintre aceste medicamente sunt
comandate în baza unor autorizaţii de nevoi speciale de
către țările destinatare, astfel încât să se poată face stocuri cât mai rapid” a explicat Damian.

Totodată, sunt țări care comandă
de la producătorii din state precum Japonia, Rusia, Coreea de Sud şi India
cantităţi semnificative de medicamente generice care au demonstrat rezultate
promiţătoare în tratamentul infecţiei cu SARS-CoV-2, cum ar fi hidroxiclorochina,
dexametazonă, favipiravir şi umifenovir.

Până în acest moment, producătorii
de medicamente din ţară nu au primit comenzi de la autorităţi pentru a crea
stocuri de urgenţă, astfel că membrii PRIMER au liniile ocupate cu fabricarea
comenzilor pentru export. “România trebuie să comande imediat stocuri din
medicamentele menţionate mai sus, în cantităţi suficiente. Stăm la dispoziţia
autorităţilor, însă dacă nu se fac comenzi din timp exista un risc serios, la fel ca în primăvara acestui an, ca medicamentele necesare să nu mai poată fi
găsite sau să nu putem fabrica stocuri suplimentare. În plus, dacă intervin noi
stări de urgenţă, medicamentele din import nu vor putea să ajungă în ţară dacă
se vor închide graniţele” a conchis Directorul Executiv PRIMER.

Politicile iresponsabile
ale legiuitorilor au făcut ca în ultimii 10 ani România să fie dependentă de importurile de
medicamente, doar 4% din medicamentele utilizate în ţară sunt fabricate de
membrii PRIMER, restul venind din import, îngreunând astfel accesul pacienţilor
chiar şi la terapii banale. Până ce industria farmaceutică nu va fi declarată
ramură economică de interes strategic şi se va înfiinţa o autoritate naţională
în domeniul medicamentelor, pacienţii vor avea dificultăţi în    a-şi găsi
medicamentele necesare iar România va pierde venituri bugetare de milioane de euro.

Din PRIMER fac parte cele mai importante 19 fabrici de
medicamente din ţară: AC HELCOR, ANTIBIOTICE, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM,
FITERMAN PHARMA, GEDEON-RICHTER, INFOMED FLUIDS, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM,
MAGISTRA CC, POLISANO PHARMACEUTICALS, ROPHARMA, SANTA SA, SLAVIA PHARM,
TERAPIA-SUN PHARMA, TIS PHARMACEUTICAL, VIM SPECTRUM, ZENTIVA.

Share:

administrator

Faci un comentariu sau dai un răspuns?