Metalul Buzău a părăsit, ieri după-amiază, ediția 2020-2021 a Cupei României. Fotbaliștii buzoieni au fost învinși, pe terenul sintetic din Crâng, de colega de eșalon din seria a 2-a, CSM Focșani, într-o partidă din turul 3 al competiției. După o primă repriză albă, cu o mare ocazie ratată de Metalul, în minutul 30, prin Alin Iacob, vrâncenii au profitat de două mari greșeli comise de buzoieni în ultimele zece minute, „dubla” lui Lemac ducând echipa vrânceană în turul 4 al Cupei, 0-2 scor final. Metalul Buzău rămâne să se concentreze de acum înainte exclusiv asupra campionatului, unde va juca din nou sâmbătă, de la ora 15.00, tot pe terenul sintetic, împotriva lui CS Balotești.