Categories: Educatie

Val de contestații la examenul de Bacalaureat, în județul Buzău

Peste o mie de solicitări de reevaluare a lucrărilor au fost depuse de tinerii buzoieni nemulțumiți de notele primite, cifră care reprezintă o premieră în istoria examenului de maturitate din județ.

La proba de Limba și literatura română au fost înregistrate cele mai multe contestații, 483.

La proba obligatorie a profilului – matematică sau istorie – au fost depuse 306 de cereri de recorectare, iar pentru tezele de la proba la alegere sunt 298 de contestații.

Rezultatele finale după etapa contestațiilor vor fi afișate duminică, 5 iulie.

În judeţul Buzău s-au înregistrat şase medii de 10. Trei au fost obţinute de elevi din municipiul Buzău, două la Râmnicu Sărat şi una în oraşul Pogoanele.

Trei dintre liceeni din municipiul Buzău care au obţinut media maximă la Bacalaureat sunt absolvenţi ai Colegiul Naţional ”B.P. Hasdeu”.

Elevii de zece din Râmnicu Sărat sunt absolvenţi ai Colegiului Naţional „Al. Vlahuţă”. Cel de-al şaselea absolvent buzoian cu media 10 la Bacalaureat provine din Liceul Teoretic Pogoanele.

La polul opus se află Liceul Tehnologic „Victor Frunză” din Râmnicu Sărat, unde niciunul dintre elevii înscrişi nu a reuşit să ia Bacalaureatul.

Acelaşi eşec a fost înregistrat şi la Liceul Tehnologic din comuna Lopătari, acolo unde toţi cei patru candidaţi înscrişi la Bacalaureat au fost respinşi. Probleme au fost şi la Liceul Tehnologic Ruşeţu, unde toţi cei cinci elevi înscrişi au fost respinşi.

redactie

Share
Published by
redactie

Recent Posts

SCANDAL DE PROPORȚII ÎN MAGISTRATURA DIN BUZĂU: CULISELE UNEI INVESTIGAȚII DE PRESĂ CARE ZGUDUIE O INSTANȚĂ LOCALĂ.

de Dana C. si Robert M. O investigație jurnalistică transfrontalieră de amploare, derulată de jurnaliștii Jacques…

2 zile ago

Cum alegi un medic stomatolog potrivit pentru copilul tău

Alegerea medicului stomatolog pentru copil este una din deciziile pe care părinții le cântăresc cu…

4 luni ago

Miopie, hipermetropie și presbiopie: care sunt diferențele și cum îți afectează vederea

Claritatea vederii depinde de modul în care lumina este focalizată pe retină, structura sensibilă la…

6 luni ago

Ghid util: cum să integrezi o șapcă bărbați în ținutele de iarnă

Deși iarna ne duce cu gândul în primul rând la căciuli groase și fesuri călduroase,…

9 luni ago

Centrale pe lemne Liepsnele – investiție durabilă pe 20–25 de ani

Când vine vorba de încălzire, alegerea unei centrale pe lemne nu este doar o decizie…

1 an ago

This website uses cookies.