Se spune că toți cei care cochetează cu fotografia nu sunt cu adevărat profesioniști dacă nu dețin un aparat DSLR. Ei bine, această preconcepție este cât se poate de eronată. În zilele din prezent, când există smartphone-uri și gadgeturi atât de performante, este aproape imposibil să nu reușești să faci o poză excepțională doar cu telefonul mobil, fără camere foto sofisticate. În fond, totul ține de viziunea celui care se află în spatele lentilei foto și de caracteristicile obiectivului. 

Te-ai întrebat vreodată cum reușesc anumite persoane să facă poze remarcabile în timp ce ție poate îți ies numai cadre banale, slab calitative? Dacă da, atunci este momentul să descoperi noi tehnici în ale fotografiatului cu telefonul mobil.

Iată câteva sfaturi utile care te vor transforma într-un fotograf profesionist:

Interesează-te de capacitățile telefonului și joacă-te cu setările camerei

Înainte să te apuci să faci fotografii, pentru a nu avea o mare dezamăgire, trebuie să descoperi care sunt abilitățile fotografice ale smartphone-ului tău. Ultimele generații de telefoane inteligente dispun de o multitudine de opțiuni și setări prin care îți poți personaliza stilul fotografic după nevoile personale, dar și în funcție de condițiile în care realizezi pozele.

Softurile inteligente ale smartphone-urile și camerele foto performante integrate în telefon oferă oricui șansa de a face fotografii excepționale chiar și în cele mai dificile condiții de lumină sau de ambient, doar cu condiția ca setările utilizate să fie făcute în mod corespunzător. Degeaba ai așteptări uriașe de la smartphone-ul tău dacă nu cauți ce vrei, de fapt, de la el. Așa că umblă în meniu și joacă-te cu funcțiile foto ale acestuia pentru a obține randamentul scontat al camerei foto.

Îmbunătățește calitățile lentilei/lentilelor smartphone-ului tău

În ultima vreme, au început să apară tot mai multe modele smartphone-uri care au module multiple de camere cu diferite sarcini, menite să combine diverse imagini, pentru ca rezultatul final să tindă spre perfecțiune. 

În cazul în care telefonul tău nu face parte din gama smartphone-urilor ce au camere multiple, poți oricând opta pentru lentilele care se pot aplica in plus pentru sporirea calității imaginii. Pentru a găsi astfel de obiecte, vizitează Lerato.ro și alege modelele care consideri că se potrivesc cel mai bine telefonului tău.

Marile avantaje ale acestor lentile care se prin pe telefon cu ajutorul unei clame este că îmbunătățesc considerabil câmpul vizual al camerei, au un nivel de focalizare excelent și că reduc din efectele accidentale ale unei fotografii clasice (lumina, neclaritate, culori etc.).

Încearcă să privești dincolo de obiectiv

În sine, fotografia nu înseamnă doar găsirea unui context vizual și imortalizarea momentului respectiv. Este despre viziune, despre ce vrei să reiasă din cadrul respectiv, despre cum vezi tu anumite situații sau anumiți oameni. Există mulți care au aparatură de fotografiat profesionistă și tot nu sunt capabili să realizeze poze uimitoare, în timp ce alții pot face cu cel mai vechi model de smartphone imagini de-a dreptul uluitoare. 

Așadar, este nevoie și de viziune și de implicare personală în realizarea unei fotografii, indiferent de aparatul folosit.

În concluzie, lucrurile stau destul de simplu cand vine vorba de a transforma fotografierea cu telefonul într-o adevărată artă. Dacă ai cu adevărat o pasiune pentru acest domeniu și respecți câteva reguli de ordin tehnic, ai toate șansele să faci cele mai frumoase fotografii din lume cu smartphone.

sursa foto: pixabay.com
sursa articol: informatiabuzaului.ro

Articolul Arta de a face poze cu telefonul. a fost publicat prima data pe Buzau – Ghid Local.

Share:

administrator

Lasă un răspuns