Categories: Actualitate

Botez cu peste 100 de invitați, oprit de polițiștii și jandarmii buzoieni

Petrecerea de botez era organizată la un local situat la ieşirea din municipiul Buzău spre Ploieşti, iar poliţiştii şi jandarmii au acţionat după ce au fost anunţaţi de unul dintre participanţi.

La eveniment și-au făcut apariția șase echipaje de la Inspectoratul Județean de Poliție și trei echipaje de la Inspectoratul pentru Jandarmi Județean Buzău.

Oamenii legii au intrat în local, au oprit petrecerea şi au dat mai multe sancţiuni. Potrivit autorităților, au fost date peste 20 de sancţiuni. În timp ce forţele de ordine erau în local, invitaţii ieșeau rând pe rând de la petrecere.

Potrivit unor informaţii neconfirmate oficial, petrecerea de botez ar fi fost organizată de un preot dintr-o comună de pe Valea Slănicului care şi-ar fi creştinat copilul.

redactie

Recent Posts

SCANDAL DE PROPORȚII ÎN MAGISTRATURA DIN BUZĂU: CULISELE UNEI INVESTIGAȚII DE PRESĂ CARE ZGUDUIE O INSTANȚĂ LOCALĂ.

de Dana C. si Robert M. O investigație jurnalistică transfrontalieră de amploare, derulată de jurnaliștii Jacques…

2 zile ago

Cum alegi un medic stomatolog potrivit pentru copilul tău

Alegerea medicului stomatolog pentru copil este una din deciziile pe care părinții le cântăresc cu…

4 luni ago

Miopie, hipermetropie și presbiopie: care sunt diferențele și cum îți afectează vederea

Claritatea vederii depinde de modul în care lumina este focalizată pe retină, structura sensibilă la…

6 luni ago

Ghid util: cum să integrezi o șapcă bărbați în ținutele de iarnă

Deși iarna ne duce cu gândul în primul rând la căciuli groase și fesuri călduroase,…

9 luni ago

Centrale pe lemne Liepsnele – investiție durabilă pe 20–25 de ani

Când vine vorba de încălzire, alegerea unei centrale pe lemne nu este doar o decizie…

1 an ago

This website uses cookies.