Dacă pașii te vor purta în zonă, la 22 de km de Râmnicu Vâlcea, vei descoperi un loc ascuns de lume, un mic Rai: Băile Govora. Stațiunea este una din cele mai bogate din România şi Europa la capitolul ape iodurate şi bromurate de origine organică. Băile Govora se află pe picior de egalitate cu locații balneare de renume mondial ca Bains, La Bonzboule (Franţa), Bad Hali (Austria), Salmaggiore (Italia), Marianske Lazne (Cehia).

La Govora, mai mult decât oriunde, apa e cea care vindecă. Chiar și post Covid! Dacă ai trecut prin neplăcuta experiență de a fi avut Covid, trebuie să știi că, în România te poți trata post-Covid dar, mai ales, poți să scapi de sechelele lăsate de această boală. „În baza noastră de tratament avem pacienți trimiși de către doctori pneumologi, la tratament balnear pentru recuperare post-Covid. Aceștia se pot recupera 100% natural după infecțiile cu virusul Covid: prin puterea factorilor de cură, cu care România a fost binecuvântată, și a tratamentului balnear, nu cu alte chimicale.”, aflăm de la Livia Duică, asistent medical șef, Hotel Palace, din Băile Govora.

„Am avut un pacient care a petrecut un sejur de trei săptămâni la noi, la Băile Govora. Printre procedurile de care a beneficiat în cazul curei de recuperare post Covid, pacientul nostru a urmat ședințe de kinetoterapie – gimnastică respiratorie. Evident, la indicația medicului pneumolog.”, adaugă Livia Duică.

Ce proceduri balneare presupune tratamentul pentru afecțiunile respiratorii? „Una dintre procedurile urmate de pacienții care au avut Covid, este cea efectuată în zona de inhaloterapie. Pacienții beneficiază de inhalații, prin care se pulverizează particule între 10 și 100 de microni, până la baza plămânului. O altă procedură care se efectuează în baza noastră de tratament, este aerosolul cu ultrasunete, ce are loc cu particule mult mai fine, de 0,1 – 1 micron.”, ne informează asistentul medical șef al bazei de tratament.

Factorii naturali de cură te vor convinge să alegi acest loc pentru vacanța ta de relaxare, dar mai ales de recuperare.

Caracteristic pentru zonă este prezența apelor minerale care constituie factori naturali terapeutici utilizați în tratarea diferitelor afecțiuni respiratorii. În plus, la toate acestea se adaugă climatul continental cu influență mediteraneană (care este prielnic), fără temperaturi ridicate, umiditate relativ constantă și încărcătură redusă în polenuri. Pe lângă cea mai mare concentrație de ape iodurate și bromurate întâlnită în zonă, stațiunea beneficiază și de ape sulfuroase cu o concentrație foarte ridicată folosite, de asemenea, în tratarea afecțiunilor respiratorii.

Ce poți vindeca la Băile Govora? În mod normal, la Băile Govora pacienții vin pentru prevenirea și tratarea profilactică a afecțiunilor respiratorii, ale aparatului respirator, ale afecțiunilor otorinolaringologice, afecțiunilor ORL, și a altor afecțiuni ale aparatului locomotor. Dintre afecțiunile aparatului respirator, de menționat astmul bronșic și bronșitele de toate tipurile: bronșitele cronice, bronșitele astmatiforme, bronsiectaziile. De  asemenea, în baza de tratament a hotelului Palace din Băile Govora se tratează cu succes emfizemul pulmonar, sechelele bolii și, nu în ultimul rând, statusul post-infecții respiratorii microbiene și virotice.

Ce vârste au pacienții care vin la recuperare? „Plaja de pacienți este foarte largă! Avem copilași de la sub 1 an, până la pacienți seniori.”, completează asistentul șef. Prin urmare, oricine vine la Hotel Palace, profită de acest tratament profilactic, în urma căruia, sistemul imunitar va fi pregătit pentru momentul când copiii merg în colectivitate, sau pentru când vor intra în contact cu anumiți viruși și bacterii. În plus, Băile Govora fiind o zonă foarte ionizată, pacienții aflați aici la tratament, beneficiază și de băi cu iod și, de asemenea, de pulverizări și inhalații cu apă sulfuroasă care ajută la desprinderea sputei, mai ales spre dimineață, când se încarcă căile respiratorii.

Foarte important de știut este că, în recuperarea post Covid, exercițiile de respirație joacă rolul cheie. Astfel, încet-încet se ajunge la degajarea căilor respiratorii și, după câteva zile se observă îmbunătățiri serioase. Iar rapoartele consemnate în baza de tratament, arată că „Pacienții noștri au rezultate bune în urma sejurului petrecut la Govora, ba chiar o îmbunătățire substanțială a stării de sănătate.”, punctează Livia Duică, asistent medical șef al centrului de tratament.

De altfel, beneficiile unei cure de inhaloterapie efectuată în baza de tratament a Hotelului Palace din Băile Govora, sunt:

  • umidificarea mucoasei tractului respirator;
  • plasticitatea, refacerea mucoasei bronșice;
  • efectul antiinflamator local;
  • efectul bacteriostatic.

De asemenea, local, pacienții pot beneficia de îmbunătățiri în ceea ce privește creșterea capacității la efortul fizic; creșterea capacității și a mucoasei la factorii externi: la frig și la umiditate; favorizarea expectorării tusei vâscoase și de multe alte efecte benefice.

Află mai multe pe https://www.bailegovora.ro/index.php/oferte-hotel-palace  Vino să te tratezi la noi, vino să te recuperezi, beneficiind de oferta IMUNO PLUS! Ne găsești pe Str. Parcului nr. 1, Băile Govora, jud. Vâlcea.

The post Vino la Băile Govora să te recuperezi post Covid! appeared first on Lifestyle News.

Share:

administrator

Faci un comentariu sau dai un răspuns?