Buzăul ar trebui să treacă, săptămâna viitoare, în cea de-a doua etapă a vaccinării anti-COVID, în care ar trebui să se imunizeze aproape 90.000 de persoane, bolnavi cronici, persoane cu vârstă de peste 65 de ani precum și alte categorii de persoane.
Pregătirile sunt în toi, iar deocamdată se știe doar că județul va avea 18 centre, dintre care șapte vor funcționa în municipiul Buzău.
De la o zi la alta, apar, însă, noi schimbări și multe întrebări fără răspuns.
O problemă ridicată de primarii din comunele unde se vor organiza centrele de vaccinare dar și de autoritățile din municipiul Buzău este cea a banilor necesari.
Pentru că fiecare centru trebuie să fie dotat cu un birou, un pat, scaune, precum și cu calculator și frigider sunt necesare sume importante.
Prefectura Buzău a aprobat costurile estimative pentru amenajarea acestor centre, 809.613 lei, însă suma nu cuprinde și necesarul pentru amenajarea spațiilor din municipiul Buzău.
de Dana C. si Robert M. O investigație jurnalistică transfrontalieră de amploare, derulată de jurnaliștii Jacques…
Dacă te întrebi unde poți mânca bine în Buzău și cauți mai mult decât o…
Alegerea medicului stomatolog pentru copil este una din deciziile pe care părinții le cântăresc cu…
Claritatea vederii depinde de modul în care lumina este focalizată pe retină, structura sensibilă la…
Deși iarna ne duce cu gândul în primul rând la căciuli groase și fesuri călduroase,…
Când vine vorba de încălzire, alegerea unei centrale pe lemne nu este doar o decizie…
This website uses cookies.