Campania de vaccinare anti-COVID, care a vizat mai întâi personalul din marile spitale, s-a extins în toată țara, mai devreme decât au prevăzut autoritățile. La Buzău, primul vaccinat a fost șeful secției de Boli infecțioase a Spitalului Județean iar după el a urmat primul medic buzoian infectat cu SARS-CoV-2.

Medicul Bogdan Micu a mers luni la centrul amenajat în incinta Ambulatoriului din Spitalul Județean pentru a da startul campaniei de imunizare. Mărturisește că a scăpat de emoții, după ce și-a consultat colegii din țară care s-au vaccinat în prima etapă.

”Colegii mei care s-au vaccinat nu ne-au reclamat nicio reacție adversă, iar tolerabilitatea este bună. Vaccinul se face cu un ac atraumatic și nu doare deloc”, declară medicul buzoian.

Infecționistul Bogdan Micu coordonează secția spitalului județean din Buzău care îngrijește de peste zece luni bolnavi cu COVID-19. Mulți dintre pacienții săi au fost multe cadre medicale, categorie aflată în prima linie a luptei împotriva pandemiei.

”Ce m-a determinat să mă vaccinez este severitatea cazurilor pe care le-am avut la secția de boli infecțioase la persoane cu comorbidități și în vârstă, dar și la cei fără comorbidități, chiar persoane tinere”, declară doctorul Micu.
Tot un medic, Iulian Coliof, a primit cel de-al doilea vaccin administrat în județul Buzău. La începutul pandemiei, doctorul a fost internat la Boli Infecțioase după ce a contractat noul coronavirus.

”Eu am încredere în mentorii mei, care fac și ei vaccin, în doctorul Micu, care mi-a fost alături în perioada în care am fost bolnav, m-a încurajat și mi-a dat recomandări. Am încredere și în tehnologia care s-a folosit la acest vaccin, tehnologie care era deja folosită în altă direcție”, spune dr. Iulian Coliof.

”Șase zile pe săptămână va fi vaccinarea, de la ora 8.00, la ora 20.00, în două ture, prin programare, cu 15 minute pauză între ele; deci vor fi 50 de pacienți pe zi”, precizează Claudiu Damian, managerul SJU Buzău.

Din primul lot de 975 de vaccinuri, câte au fost comandate, mai mult de jumătate au fost distribuite spitalelor de la Râmnicu Sărat, Săpoca, Smeeni și Nehoiu. Spitalul de la Râmnicu Sărat, unitate COVID, a primit doar 100 de doze deocamdată.

”La Râmnicu Sărat, deși mulți și-au dat consimțământul, ulterior la nivelul spitalului au fost semnalate îmbolnăviri, au concedii medicale, alții au fost contacți, dar situația nu va mai fi așa; acum suntem la început”, a declarat Cristina Ungureanu, director DSP Buzău.

Mai puțin de 400 de cadre medicale din Buzău s-au înscris deocamdată pentru campania de vaccinare care a debutat luni.



Share:

administrator

Lasă un răspuns