Situație fără precedent, în educația buzoiană: aproape o sută de dascăli au solicitat ieșirea la pensie. Ei nu mai pot activa în acest an școlar, astfel că șefii Inspectoratului Școlar trebuie să găsească înlocuitori, după vacanța de sărbători.
Cea mai mare criză este în rândul învățătorilor și educatorilor.
La baza multor cereri de pensionare a dascălilor buzoieni stau, pe lângă motivele de natură medicală, noile condițiile de predare, date de măsurile restrictive din pandemie.
De asemenea, potrivit legislației în vigoare, ieșirea la pensie până la sfârșitul acestui an calendaristic aduce un venit mai bun pentru cadrele didactice care au profesat zeci de ani.
De Robert M si Mihai D. Justiția din România, desființată de Poliția din Marea Britanie.…
de Dana C. si Robert M. O investigație jurnalistică transfrontalieră de amploare, derulată de jurnaliștii Jacques…
Dacă te întrebi unde poți mânca bine în Buzău și cauți mai mult decât o…
Alegerea medicului stomatolog pentru copil este una din deciziile pe care părinții le cântăresc cu…
Claritatea vederii depinde de modul în care lumina este focalizată pe retină, structura sensibilă la…
Deși iarna ne duce cu gândul în primul rând la căciuli groase și fesuri călduroase,…
This website uses cookies.