Categories: Actualitate

Mediul academic susține Banca de Gene de la Buzău

Proiectul Băncii Bănci de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale de la Buzău și parcursul acestuia este deja bine-cunoscut.

De un an de zile se așteaptă începerea activității în această instituție de importanță strategică pentru conservarea și dezvoltarea biodiversității la speciile autohtone de plante.
În luna septembrie a acestui an, ministrul agriculturii, Adrian Oros, și-a exprimat dorința să afle poziția mediului academic cu privire la necesitatea funcționării unei Bănci de Resurse Genetice Vegetale la Buzău.

Din acest motiv, deputatul social democrat buzoian Dănuț Păle, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, s-a adresat reprezentanților mediului academic din domeniu și i-a îndemnat pe aceștia să-și prezinte punctul de vedere ministrului.„Nu știu dacă domnul ministru a cerut și oficial, nu doar la nivel de declarație, opinia mediului academic, dar am considerat că este de datoria mea ca buzoian, ca parlamentar ales să reprezinte interesele cetățenilor, ca român, să inițiez acest demers. Pe cei cărora m-am adresat, rectori, prodecani și decani ai universităților și facultăților de profil din țară, i-am rugat să explice dacă și de ce este necesară o Bancă de Resurse Genetice la Buzău.”-Dănuț Păle

Înțelegând importanța unui astfel de proiect, universitarii au răspuns acestui apel al deputatului buzoian.
De exemplu, răspunsul rectorului USAMV București, prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, menționează faptul că din cauza lipsei unei astfel de Bănci de Resurse Genetice, România a pierdut creații biologice valoroase, că o parte din resursele genetice ale țării noastre se află conservate în bănci de gene din străinătate, de cele mai multe ori fără acordul statului român, și confirmă necesitatea unei infrastructuri dedicate la nivel național pentru a împiedica pierderea materialului genetic vegetal pe viitor. De asemenea, confirmă ca întemeiată alegerea Buzăului ca locație pentru acest proiect și precizează că Banca de gene de la Suceava are caracter de depozit.„Le mulțumesc tuturor celor care au răspuns adresei mele și au explicat ministrului de ce este necesară o Bancă de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale. Sper ca acest puncte de vedere să reprezinte ultimul argument de care domnul Oros mai avea nevoie pentru a debloca acest proiect și că îl vom vedea funcțional cât mai curând.”- Dănuț Păle

Biroul de presă al deputatului
Dănuț Păle

Circumscripția electorală nr. 10, Buzău

redactie

Recent Posts

Cum sa elimini excesul de apa si sa slabesti in mod natural!

Eliminarea excesului de apa din organism poate fi un pas important in procesul de slabire…

o lună ago

Aparatul cu ultrasunete anti dăunători nu trebuie să lipsească din casa ta. Iată de ce!

În mod obișnuit, dăunătorii apar în locuința noastră în momentele în care ne așteptăm cel…

2 luni ago

De ce a devenit labioplastia una dintre cele mai cerute operații în România

Labioplastia, sau reconstrucția labiilor, se numără printre procedurile de chirurgie estetică cu o cerere în…

3 luni ago

De sărbători răsfață-te cu un pat cosmetic profesional!

Ah, sărbătorile! Acea perioadă magică a anului când ne gândim la odihnă, relaxare și, de…

6 luni ago

Avantajele pe care DC Real Solutions le oferă atunci când ai nevoie de o imprimantă

Imprimantele sunt instrumente esențiale în viața de zi cu zi a oamenilor, indiferent că vorbim…

7 luni ago

Descoperă cel mai rapid mod de a obține un Certificat Constatator online

În lumea afacerilor, timpul este de esență. Orice proces care economisește timp și elimină formalitățile…

11 luni ago

This website uses cookies.