Primul episod de ninsoare a fost un calvar pentru șoferii care, înainte de a porni spre treburile din această zi, au fost nevoiți să curețe stratul de gheață de pe autoturisme. Buzăul este de aproape 24 de ore sub avertizare de vreme rea, iar meteorologii au prelungit până miercuri atenționările.

Prima dimineață albă din această iarnă i-a surprins plăcut pe copii, cărora gândul le-a fugit la bătaia cu bulgări de zăpadă sau trasul cu sania. Adulții au remarcat doar stratul de gheață de pe drumuri și mașini.

Buzoienii s-au luptat toată ziua cu un fenomen meteo cunoscut sub denumirea de ploaie îngheţată, care transformă instantaneu picăturile de ploaie într-o peliculă de gheaţă.

Șoferii au zăbovit, nervoși, zeci de minute pentru a îndepărta stratul de gheață acumulat pe autoturisme. ”Am lăsat mașina pornită și de 15 minute curăț cu soluție degivrantă. Chinul e mai mare pe partea în care a bătut vântul”, ne-a spus un șofer din Buzău.

Nici pietonii care au avut de străbătut trotuare alunecoase nu au fost prea încântați de primul episod de iarnă. ”E frumos, dar se circulă greu pentru că sunt bucăți de polei”, a declarat un pieton aflat pe Bulevardul 1 Decembrie.



Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei, care a fost în vigoare în toată ţara de luni, ora 14:00, până marţi, la ora 10:00.

Ulterior, a fost emisă o nouă informare potrivit căreia în următoarele ore va ninge, vântul va sufla cu putere și sunt condiții pentru ca pe drumurile publice să se formeze polei. Avertizarea care cuprinde și județul Buzău rămâne valabilă până mâine la ora 10:00.

În intervalul menționat, în sud-estul țării se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie, iar pe alocuri vor fi depuneri de polei, cu o probabilitate mai ridicată în Bărăgan și în sud-estul Moldovei.

Vântul va avea intensificări în sudul Banatului, jumătatea de est a Munteniei, în Dobrogea și la munte, cu viteze mai mari pe litoral, unde rafalele vor depăși temporar 55…65 km/h.
În noaptea de marți spre miercuri, pe crestele din vestul Carpaților Meridionali și în zona Munților Banatului rafalele vor depăși 80…90 km/h, zăpada fiind spulberată.

Share:

administrator

Lasă un răspuns