Știm cu toții că părul este oglinda sănătății corpului nostru. Când acesta este lucios, are elasticitate, nu se rupe și nici nu cade putem spune că se află într-o stare perfectă. Cum putem ajunge la această performanță?

Ca să te bucuri de astfel de rezultate, este important să acorzi atenția cuvenită ritualului de îngrijire, încercând să nu sari niciun pas. Iată ce iți recomanda specialiștii Wella Professionals drept ritual săptămânal obligatoriu de îngrijire:

1. Spală-ți părul de câte ori este nevoie, o dată, de două ori sau chiar de trei ori;

2. Aplică obligatoriu o mască, pe tot firul dacă este lung ,  des și deshidratat, sau doar pe lungime și vârfuri daca este fin, rar și se îngrașă repede;

3. Folosește un ulei tratament doar pe vârfuri pentru a le hrăni, înainte de uscare sau coafare;

4. Obligatoriu, dacă îl coafezi, ai nevoie de seruri sau creme, în cantitate mică în funcție de tipul părului, care oferă protecție termică la ustensilele de uscare, ondulare sau întindere.

În sezonul rece specialiștii spun că serumurile fortifiante nu  ar trebui să iți lipsească din ritualul zilnic de îngrijire. Iar părul deteriorat poate fi recunoscut cu ușurință după aspectul mat, poros și aspru. Tratamentul ser Nutri Enrich este un produs care întărește rezistența firului și îl face mai puternic. Tratamentul Nutri Enrich conține o serie de ingrediente care întăresc firul de păr din interior spre exterior. Acesta actionează prin umplerea golurilor apărute la nivelul cuticulei. Atuurile lui?

•           Goji Berry – bogat în vitamine, minerale și peptide;

•           Acidul Oleic și Panthenolul – asigură hidratarea și hrănirea părului;

•           Vitamina E – protejează părul împotriva radicalilor liberi.

Preț Nutri Enrich Repair Serum 8 fiole de 10 ml – 124 lei

The post Așa arată un ritual săptămânal obligatoriu de îngrijire appeared first on Lifestyle News.

Share:

administrator

Faci un comentariu sau dai un răspuns?