După ce în zona de munte a județului a plouat ore în șir, debitul râului Buzău a crescut semnificativ, dovadă fiind imaginile surprinse vineri dimineață, la podul Mărăcineni.

Institutul Național de Hidrologie a emis un cod galben de inundații pentru tot județul, până duminică, la ora 16.00. Cauza o constituie topirea zăpezii și ploile care au urmat după.

Sunt vizate îndeosebi râul Buzău, cu afluenţii aferenţi sectorului aval de barajul Siriu – judeţele: Buzău şi Prahova, și râul Râmnicu Sărat, bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior – judeţele: Vrancea şi Buzău.

Scurgerile de pe versanți au umflat apele pâraielor, iar nivelul apei din barajul de la Siriu a crescut și el.

Ploile abundente din ultimele ore au cauzat probleme și pe drumurile din județ. Se circulă cu dificultate în două sate din Lopătari, Chirani și Săreni, din cauza inundării drumului principal.

”Azi am intervenit de urgență în câteva zone afectate de apă, situația este sub control. Cum se mai potolește Slănicul intervenim la Săreni, iar în perioada următoare facilităm accesul pe izvorul din panta de la școala Malu Roșu”, a scris pe Facebook Claudiu Constantin, primarul din Lopătari.

Share:

administrator

Lasă un răspuns