Fractura dentară reprezintă o situație des întâlnită, iar cauzele pot fi diverse. Un dinte spart poate crea cu adevărat mari inconveniente, atât din punct de vedere estetic, dar mai ales din punct de vedere al bunăstării și sănătății. Dacă te-ai confruntat cu o astfel de situație, trebuie să știi că, restaurarea fracturilor dentare este foarte importantă pentru a preveni creșterea gradului de deteriorare.

Iată câteva cauze ale celor mai frecvente fracturi dentare:

  • Traume externe, cum ar fi accidente și căderi;
  • Mestecarea unor alimente dure;
  • Pierderea țesutului osos pe măsura înaintării în vârstă;
  • Fenomenul bruxismului  în timpul nopții;
  • Fragilitate crescută a dinților.

Oricare ar fi cauza care a provocat fractura dentară, aceasta este o situație care necesită deseori un tratament imediat, pentru a salva dintele afectat. Pentru a nu ajunge la complicații ulteriorare și tratamente costisitoare, dintele fracturat trebuie supus rapid unor tratamente stomatologice specifice tipului de fractură.”, aflăm de la dr. Lorelei Nassar, specialist în implantologie.

Știai că există 9 tipuri de fracturi dentare? Bine, bine, dar cum ai putea să le recunoști în funcție de simptome și aspect, ce tratamente sunt necesare pentru a remedia problema, și unde ai putea primi ajutor, atunci când suferi un astfel de traumatism?

Răspunsurile la toate aceste întrebări le poți afla de la Dr. Lorelei Nassar și de la specialiștii clinicii care-i poartă numele. În acest sens, încercăm să te ajutăm să recunoști fiecare situație, fiecare tip de fractură dentară:

1. Fisura Dentară – Este o fractură incompletă în smalț, fără pierdere de structură dentară. De obicei, fisura dentară este asimptomatică, neînsoțită de dureri. În general, nu se aplică tratament, însă se recomandă igienizări periodice, însoțite de protecție cu fluor și monitorizare pe termen lung. Costurile sunt minime, iar tratamentul poate fi aplicat într-o singură ședință.

Efecte post-traumatism: „În majoritatea cazurilor nu apare nicio modificare. Dacă apar dureri sau modificări de culoare, se recomandă pulpectomie și obturație coronară sau restaurare protetică fixă (scoaterea nervului și plomba sau fațeta ceramică)., precizează dr. Nassar.

2. Fractura în smalț – Este o fractură completă, cu pierdere de substanță dură dentară (smalț), fără expunerea dentinei. De obicei, la acest tip de fractură, durerea nu este prezentă ca simptom. Dintele are mobilitate normală, iar sensibilitatea acestuia este pozitivă. Ca formă de tratament, dacă se recuperează fragmentul de dinte fracturat, el poate fi lipit înapoi pe dinte. În caz de fracturi mici, marginile ascuțite care pot tăia limba se vor putea șlefui minim invaziv și lustrui sau se va obtura cu compozit (plombă). Fractura dentara în smalț se rezolvă într-o singură ședință cu sau fără anestezie, urmând apoi să fie monitorizată pe termen lung. Această intervenție presupune costuri reduse.

Efectele post-traumatism sunt identice cu cele ale fisurii dentare.

3. Fractură în smalț și dentină – Este o fractură cu pierdere de fragment dentar important, dar fără expunerea pulpei dintelui. În acest caz nu există simptome de durere. Dintele are mobilitate normală, iar sensibilitatea dintelui este pozitivă. Și în acest caz, dacă se recuperează fragmentul de dinte fracturat, el poate fi lipit înapoi pe dinte. „Dacă fractura este în apropierea pulpei, se poate aplica ciment glassionomer sau hidroxid de calciu și obturație de compozit (plombă). Această intervenție se va face cu sau fără anestezie, în funcție de sensibilitate, într-o singură ședință, apoi urmează monitorizarea.”, adaugă dr. Nassar.

Ca efecte post-traumatism, în majoritatea cazurilor nu apare nicio modificare.

4. Fractura în smalț și dentină, cu expunerea pulpei – Este o fractură dentară care implică toate structurile coronare ale dintelui, cu expunerea pulpei în cavitatea bucală. Pe lângă aspectul inestetic, simptomele acestui tip de fractură nu includ neapărat durerea, ci mai degrabă sensibilitatea. Dintele are mobilitate normală, iar vitalitatea se testează cu stimuli termici. Ca tratament, se poate încerca îndepărtarea pulpei coronare sau tratamentul cu hidroxid de calciu. Dacă deschiderea pulpei este prea mare, se va extirpa nervul și se va recurge la obturație de canal. În schimb, dacă se recuperează fragmentul de dinte fracturat, el poate fi lipit înapoi pe dinte. Altfel, se va slefui și acoperi dintele cu coroană ceramică.Costurile implicate sunt legate de metoda de tratament aleasă de medicul stomatolog. În funcție de aspectul clinic, vor urma mai multe ședințe de tratament, de obicei, cu anestezie.

5. Fractură corono-radiculară nepenetrantă, fără expunerea pulpei – Este o fractură a structurilor dure dentare și a unei porțiuni din rădăcina dintelui, fără expunerea pulpei dintelui. Dintele este sensibil la presiune, iar segmentul dintelui fracturat este mobil. „În cazuri de urgență, se poate încerca stabilizarea fragmentului mobil de dinții alăturați. Tratamentul poate fi complex, implicând oricare dintre variantele: îndepărtarea fragmentului și restaurarea dintelui în mediu uscat, peste nivelul gingiei, gingivectomie (+/- ostectomie cu osteoplastie) sau extruzie ortodontică cu tratament endodontic și pivot cu coroană ceramică, extracție și implant cu coroană ceramică.”, precizează specialistul clinicii dr. Nassar.

În acest caz, costurile sunt complexe, în funcție de aspectul clinic și metoda de tratament aleasă de medic stomatolog și acceptată de pacient. Pentru tratament, sunt necesare mai multe ședințe, sub anestezie. Rezultatul diferă în funcție de metoda de tratament, de la succes și absența simptomelor ulterioare și până la pierderea dintelui.

6. Fractura corono-radiculară penetrantă, cu expunerea pulpei – Este o fractură dentară a structurilor dure și a unei porțiuni din rădăcina dintelui, cu expunerea pulpei dintelui în cavitatea orală. În acest caz, dintele prezintă sensibilitate la presiune. Ca tratament, în regim de urgență, se poate încerca stabilizarea fragmentului mobil de dinții alăturați. Tratamentul poate fi complex, implicând oricare dintre variantele: îndepărtarea fragmentului și gingivectomie (+/- ostectomie cu osteoplastie) cu tratament endodontic pivot și coroană sau extruzie ortodontică cu tratament endodontic și pivot cu coroană ceramică, extracția dintelui cu păstrarea unei jumătăți din rădăcină și implant cu coroană ceramică.

Și în acest caz, costurile sunt complexe și sunt necesare mai multe ședințe, sub anestezie. Efectele post-traumatism  sunt aceleași ca și în cazul fracturii corono-radiculară, fără expunerea pulpei.

7. Fractura radiculară – Dintele fracturat poate fi mobil si poziționat anormal. Fractura dentară radiculară este ușor de recunoscut. Dintele fracturat are ca simptome sensibilitatea la presiune și este însoțit, de obicei, de sângerari gingivale. Poate apărea o modificare tranzitorie de culoare spre roșu sau gri a dintelui. „În acest caz se recomandă cât mai rapid repoziționarea dintelui, și se verifică radiologic imobilizarea dintelui între 4 și 16 săptămâni, în funcție de fractură, cu monitorizarea pulpei. Dacă apar semne de necroză, se va extirpa nervul și se va recurge la obturație de canal, până la linia de fractură.”, completează specialistul.

Costurile diferă în funcție de tipul de fractură, de obicei sunt mici, dar necesită monitorizare atentă și îndelungată. Atenție! În lipsa tratamentului, se poate ajunge la extracția dintelui.

8. Fractura alveolară – În acest caz, situația se complică. Este o fractură apărută la nivelul osului din vecinatatea dintelui sau dinților implicați în traumatism. „În acest tip de fractură dentară, pacientul va avea ca simptom mobilitatea segmentului fracturat, împreună cu dinții prinși în focar. De asemenea, se poate observa o modificare de poziție a dinților. Tratamentul implică repoziționarea segmentului fractură și imobilizarea dinților timp de 4 săptămâni. Se suturează gingia dilacerată (tăiată). Costurile nu sunt ridicate, necesită doar intervenție minimală și monitorizare pe termen lung.”, punctează dr. Nassar, medic specialist cu o vastă experiență în domeniul stomatologiei și implantologiei.

Dacă fractura nu este tratată la timp, se poate ajunge la terapia endodontică (extirpare de nerv) cu obturație de canal, în caz că dinții sunt simptomatici. Uneori, e necesară extracția dinților și plasarea de implanturi cu adiție de os.

9. Avulsia dentară – Dacă pacientului nu i s-a replantat dintele, se va observa lipsa dintelui de pe arcadă. Astfel, dacă pacientul și-a recuperat dintele, este necesară o verificare a integrității dintelui. „Tratamentul depinde de timpul scurs de la avulsie și până la intervenția medicului. În acest sens, se poate încerca replantarea și imobilizarea dintelui în cabinet, sau implant și coroană dentară. Costurile și ședințele variază în funcție de situație. Dacă replantarea nu are succes, se va trece fie la tratament ortodontic, fie implanto-protetic, în funcție de caz.”, ne informează medicul implantolog.

Ai suferit recent o fractură dentară? Nu te îngrijora, ai o șansă să salvezi dintele fracturat, apelând cât mai rapid la un consult stomatologic. Vino cu încredere la Clinica de Implantologie Dr. Lorelei Nassar, str. Puțul lui Zamfir nr. 17, sect. 1, București sau trimite-ne un mail la contact@drnassar.ro!

The post Fractura dentară: tipuri de fracturi, simptome și tratamente appeared first on Lifestyle News.

Share:

administrator

Lasă un răspuns