Alegeri parlamentare 2020. Până la ora 21.00, şi-au exercitat dreptul constituţional doar 131.774 de buzoieni, adică 34,82 % dintre cei 378.427 de alegători din judeţ. Prezenţa naţională era la amintita oră de 31,84 %.

Un număr de 131.774 de buzoieni au votat, duminică, prezenţa la urne fiind de 34,82 %. Este participarea cea mai slabă la un scrutin pentru constituirea Parlamentului.

În decembrie 2016, şi-au exercitat dreptul constituţional un număr de 164.162 de buzoieni, adică 41,73% dintre cei 394.866 de alegători din judeţul Buzău.

La alegerile generale din 2012, judeţul Buzău s-a aflat pe locul 18 în clasamentul prezenţei la vot pe ţară. Atunci, procentul prezenţei la vot în circumscripţia electorală 10 Buzău a fost de 42,91 la sută, respectiv 42,22 la sută în mediul urban şi 43,43 la sută în mediul rural.

Scrutinul a avut loc, la fel ca alegerile locale din septembrie, în condiţii speciale, în contextul pandemiei de COVID-19. La alegerile parlamentare 2020 s-a putut vota în altă localitate doar cu viză de flotant sau dacă alegătorul s-a aflat în acelaşi judeţ.

Share:

administrator

Lasă un răspuns