Sărbătorile care se apropie pot părea puțin diferite pentru noi toți, pe măsură ce începem să ne luăm rămas bun de la anul „altfel”, 2020.
Pentru unii dintre noi este posibil să nu ne putem întâlni cu familia sau prietenii așa cum am face-o în mod normal sau, dacă o facem totuși, va trebui să ne planificăm vizitele cu puțin mai multe precauții. Fie că amânați, fie că intrați în spiritul sărbătorilor mai devreme, este posibil ca mâncarea să rămână totuși o componentă foarte importantă a acestui sezon.
Deși este bine să vă răsfățați de sărbători, nu e indicat să exagerați – aceasta ar putea duce la o creștere fără rost în greutate, ceea ce vă va spori nivelul de anxietate în anul care urmează. Iată câteva metode care să vă satisfacă poftele, păstrându-vă în același timp starea de sănătate în acest sezon.
Gustările sunt încurajate
Sunt o mare susținătoare a gustărilor și, dacă procedați corect, acestea pot servi mai multor scopuri. O gustare hrănitoare, echilibrată, vă poate ajuta să vă păstrați energia între mese și, de asemenea, să vă puteți controla foamea la ora mesei, permițându-vă să consumați mai puține alimente. Însă, situațiile stresante pot duce adesea la consumul fără noimă de gustări. De aceea, este important să consumați gustări înainte de a merge în vizite de sărbători sau chiar să luați cu voi o gustare bogată în proteine, cum ar fi câteva nuci nesărate sau un baton proteic. Alimentele tari, crocante, vă pot scăpa și de stres punând la treabă mușchii maxilarului, așadar încercați să consumați o mână de migdale, nuci sau morcovi.
Nu uitați de hidratare
Apa este esențială pentru absorbția nutrienților. Trebuie să consumați suficientă apă astfel încât organismul să poată digera bine mâncarea, să asigure nutrienții necesari celulelor și să elimine substanțele pe care nu le dorește. Sistemul imunitar se bazează și el pe un organism bine hidratat. Nu uitați că și alte lichide, în afara apei, vă pot hidrata. Cafeaua și ceaiul contribuie și ele la consumul zilnic de lichide, dar fiți atenți la calorii dacă optați pentru băuturi sofisticate pe bază de cafea, care pot fi pline de grăsimi, zahăr și calorii. În cazul în care cafeina vă ajută să rămâneți treji, limitați consumul doar dimineața sau treceți la cafeaua decafeinizată sau la ceai de plante pentru a fi siguri că vă odihniți bine noaptea. O soluție potrivită pentru cei care adoră cafeaua este High Protein Iced Coffee, o băutură pe bază de boabe de cafea 100% Robusta espresso, bogată în proteine și cu o aromă plăcută ce poate fi consumată și caldă, nu doar rece.
Prioritizați proteinele și legumele
Multe dintre felurile de mâncare de sărbători pot fi adesea bogate în calorii, dar cu puțini nutrienți și puține vitamine de care are nevoie organismul nostru. O metodă de a rezista mâncatului nesănătos este aceea de a include mai multe proteine și legume la fiecare masă, reducând carbohidrații și grăsimile. Alimentele bogate în proteine, cum ar fi carnea roșie, carnea de pui, ouăle și legumele sunt sățioase și conțin și vitamina B, vitamina E, fier, zinc și magneziu. Așadar, atunci când adăugați proteine și reduceți caloriile goale, beneficiați de nutrienții suplimentari de care are nevoie organismul. Pentru a include mai multe legume, săriți peste garniturile care pot conține și amidon și dublați porția de legume. Este o metodă simplă de a reduce caloriile, în timp ce surplusul de fibre vă va potoli foamea.
Fiți selectivi cu dulciurile
Dulciurile și bunătățile sunt inevitabile de sărbători, dar este important să fiți selectivi. Nu este surprinzător că unii dintre noi consumă mai multe porții de desert, mai ales că uneori avem poftă de dulce atunci când nivelul nostru de energie scade. Alteori, în special în perioade de stres, este posibil să apelăm la dulciuri ca o recompensă sau răsfăț. Din păcate, multe dulciuri pot avea conținut foarte ridicat de calorii, ceea ce poate fi contraproductiv pentru menținerea unei greutăți sănătoase.
Nu trebuie să renunțați la ele în totalitate, ci să fiți selectivi. Încercați să vă limitați la porții mici din bunătățile speciale pe care le consumați doar de sărbători și să evitați dulciurile „de fiecare zi” care sunt mai puțin speciale.
Ați putea să regândiți și modul în care pregătiți desertul pentru familie. O metodă ar fi să gătiți fructele sau să le pregătiți la cuptor. Textura fructelor gătite le face să pară mai potrivite pentru un desert. Încercați jumătăți de grapefruit sau portocale la grătar, piersici sau ananas la cuptor, sau felii de mere sau prune gătite până devin moi și presărate cu scorțișoară sau nucșoară. Pentru un desert mai sănătos decât înghețata, curățați câteva banane și puneți-le la congelator învelite în hârtie de copt. Le puteți consuma felii sau le puteți pune în blender.
Faceți mișcare
Mersul pe jos nu ajută doar la digestie, ci este și un mod perfect de a ieși la aer și de a lua o pauză. Această perioadă a anului poate fi și foarte frumoasă, așadar faceți-vă timp să ieșiți afară după mese și să admirați peisajul în timpul unei plimbări. Mișcarea regulată are beneficii imense, inclusiv îmbunătățirea mobilității articulațiilor și contribuie la starea de bine.
Toate aceste sfaturi vă vor ajuta să vă păstrați în formă de sărbători. Nu uitați, cu cât renunțăm mai mult la obiceiurile alimentare nesănătoase în 2020, cu atât ne va fi mai ușor să le lăsăm deoparte și în anul ce vine.
The post 5 metode de a te bucura de mâncarea de sărbători în mod sănătos appeared first on Lifestyle News.