Un băiat de 14 ani a murit, miercuri seară, după ce a căzut de la ultimul etaj al unei clădiri abandonate, din centrul Buzăului, unde urcase pentru a-și face un selfie. Mario s-a prăbușit în gol de la 15 metri înălțime.

Tragedia s-a produs în jurul orei 19.00. Puștiul și alți trei prieteni au sărit gardul imobilului, au pătruns în curtea din spate de unde au intrat în vechea clădire a Romtelecom.

Ajuns pe un balcon fără balustradă de la etajul al doilea, Mario s-a dezechilibrat și a căzut de la circa 15 metri înălțime. Prietenii celui căzut au sunat la 112. Victima a fost preluată de ambulanță și dusă la UPU.

CU răni grave la cap, băiatul a intrat în stop cardio-respirator, iar medicii au început manevrele de resuscitare. După aproape o oră de luptă, medicii au fost nevoiți să declare decesul.

Share:

administrator

Lasă un răspuns