Președintele filialei Pro România Buzău, Felix Rache, a devenit joi Vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău. În urma protocolului încheiat cu PSD la alegerile locale, Rache ocupă una din funcțiile de conducere ale deliberativului județean, celălalt post de vicepreședinte revenindu-i prin protocolul de colaborare, lui Adrian Petre, ales de PSD pe aceeași funcție și în mandatul trecut.

Cei doi Vicepreședinți, Felix Rache și Adrian Petre au fost felicitați de către Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, care speră să aibă o colaborare bună cu aleșii județeni, indiferent de formațiunea politică care i-a desemnat.

Felix Rache a fost ales cu 20 de voturi din cele 32 exprimate de consilieri, la fel ca și Adrian Petre, consilierii propuși de PNL și PMP pentru cele două funcții de conducere, obținând un scor mult prea mic, pentru a trece de pragul validării.

Aflat la primul mandat de consilier județean cu Pro România, fostul jurnalist Felix Rache, a bifat tot joi și cea de-a doua lovitură pe scena politică locală, după ce Florian Nicolae, a fost desemnat  în ședință ordinară,  în funcția de viceprimar al Primăriei Râmnicu Sărat, pentru următorii patru ani.

Felix Rache candidează și pe listele de parlamentari ale ProRomânia, pentru un mandat de deputat. Deși accederea în parlament ar echivala cu un mandat mai scurt în funcția de vicepreședinte al C.J Buzău, Rache a precizat că și în acest caz ar putea sprijini comunitatea. „Am în vedere câteva proiecte pe care vreau să le implementez la Buzău în perioada următoare. Mă gândesc și la o secție exterioară de Radiologie a Spitalului Județean la Râmnicu Sărat, pentru bolnavii cu afecțiuni oncologice. Dar cu siguranță și din Parlament vom putea ajuta Buzăul”, a precizat Felix Rache.

Prin aceste alianțe și mutări politice, filiala Pro România a devenit o  forță la Buzău, cu trei primării câștigate la locale, cu zeci de mandate de consilieri și viceprimari obținute în mai multe primării din județ dar și cu cele două funcții de conducere bifate joi la CJ Buzău și Primăria Râmnicu Sărat.

Pro România

Share:

administrator

Lasă un răspuns