Un număr de 600 de teste rapide pentru depistarea COVID-19, dintre cele 43.000 de teste oferite de Ministerul Sănătății, au ajuns, marți, la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău. În paralel, unitatea medicală a achiziționat 300 de teste rapide, fiind în licitație pentru achiziționarea a până la 5.000 de teste.
„Testele rapide antigen sunt destinate pacienților care prezintă simptomatologie medie și gravă, cu prioritate cei care vor fi internați în spital. Menționăm că dacă testul iese pozitiv la un pacient, acel pacient va fi testat si prin procedura RT-PCR, care certifică pozitivarea prin buletinul de analiză”, a precizat Adriana Bunilă, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean Buzău.
Testele vor fi făcute pacienţilor cu simptome de infecţie respiratorie care ajung în U.P.U., iar în funcție de rezultat, ei sunt repartizați în secții. Rezultatul acestui tip de test iese în 15, maximum 20 de minute. Specialiștii mai spun că gradul de acuratețe este de peste 90%.