Categories: Administratie

FUNDAȚIE PENTRU CAROSABIL. ALEEA CASTANILOR SE APROPIE DE ASFALTARE

Lucrările foarte complexe la infrastructura de pe Aleea Castanilor se apropie de finalizare. Drumarii au început deja pregătirea și lucrează la fundația pentru carosabil. Peste o săptămână s-ar putea turna primul strat de asfalt pe primul tronson, până la aleea către bulevardul Bălcescu.

Deși, la prima vedere, nu sunt prea multe schimbări pe șantierul de pe Aleea Castanilor, au fost efectuate până acum o serie de intervenții importante la infrastructură.

S-a realizat și sistemul de colectare a apelor pluviale și au fost construite și asfaltate trotuare și aleile de la intrările în blocuri.

Acum, drumarii lucrează la terasamente, pentru realizarea fundației pentru parcări și carosabil.

Se lucrează din plin pentru a de profita de perioada de timp încă favorabilă unor astfel de lucrări.

Urmează ca, probabil de anul viitor, să fie reabilitată și modernizată și zona din spatele blocurilor, unde urmează să fie făcută și o străpungere, pentru a fluidiza circulația mașinilor.

Acolo mai este încă o problemă nerezolvată, aceea a garajelor rămase încă în picioare. (Corneliu Floriceanu)

redactie

Share
Published by
redactie

Recent Posts

SCANDAL DE PROPORȚII ÎN MAGISTRATURA DIN BUZĂU: CULISELE UNEI INVESTIGAȚII DE PRESĂ CARE ZGUDUIE O INSTANȚĂ LOCALĂ.

de Dana C. si Robert M. O investigație jurnalistică transfrontalieră de amploare, derulată de jurnaliștii Jacques…

2 zile ago

Cum alegi un medic stomatolog potrivit pentru copilul tău

Alegerea medicului stomatolog pentru copil este una din deciziile pe care părinții le cântăresc cu…

4 luni ago

Miopie, hipermetropie și presbiopie: care sunt diferențele și cum îți afectează vederea

Claritatea vederii depinde de modul în care lumina este focalizată pe retină, structura sensibilă la…

6 luni ago

Ghid util: cum să integrezi o șapcă bărbați în ținutele de iarnă

Deși iarna ne duce cu gândul în primul rând la căciuli groase și fesuri călduroase,…

9 luni ago

Centrale pe lemne Liepsnele – investiție durabilă pe 20–25 de ani

Când vine vorba de încălzire, alegerea unei centrale pe lemne nu este doar o decizie…

1 an ago

This website uses cookies.