Categories: Educatie

Nereguli în programul ”cornul și laptele”, descoperite la școli de lângă Buzău

O comisie de control constituită la ordinul prefectului a mers în şcolile şi grădiniţele din comuna buzoiană Mărăcineni, după scandalul cornurilor mucegăite. Printre nereguli: produsele de panificaţie sunt aduse în saci din plastic, transportaţi în maşini direct pe paleţi din lemn, nu în lăzi sau cutii speciale în condiţii igienice.

În baza unui ordin al Prefectului s-a constituit o comisie formată din reprezentanţii Inspectoratului şcolar, ai Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Protecţiei Consumatorului.

”Am verificat unităţile de învăţământ din comuna Mărăcineni, respectiv cinci şcoli şi grădiniţe. După reclamaţiile primite în legătură cu calitatea cornurilor şi lipsa datei de expirare de pe ambalajul lor, am constatat că cel puţin în şcolile unde am efectuat controale, problema se remediase. Cornurile aveau dată de expirare, erau proaspete şi gustoase”, a declarat Nela Wamsiedel, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Printre neregulile descoperite au fost acelea că produsele de panificaţie sunt aduse în saci din plastic, transportaţi în maşini direct pe paleţi din lemn, nu în lăzi sau cutii speciale în condiţii igienice.

Pe de altă parte, produsele ajung târziu şi nu pot fi împărţite copiilor în timp util. De menționat că firmele care furnizează biscuiţii şi cornurile sunt din Alba, cu punct de lucru în Turda, judeţul Cluj, şi din Galaţi.

Controalele vor continua până la sfârşitul săptămânii, iar la final un raport va fi transmis Instituţiei Prefectului.

Programul „Laptele şi cornul” a fost iniţiat în România în urmă cu 15 ani. De-a lungul timpului a suferit numeroase modificări, iar medicii nutiţionişti au încercat de la bun început să le atragă atenţia autorităţilor că laptele nu trebuie combinat cu carbohidraţi la aceeaşi masă, pentru că astfel copiii pot deveni obezi.

redactie

Share
Published by
redactie

Recent Posts

SCANDAL DE PROPORȚII ÎN MAGISTRATURA DIN BUZĂU: CULISELE UNEI INVESTIGAȚII DE PRESĂ CARE ZGUDUIE O INSTANȚĂ LOCALĂ.

de Dana C. si Robert M. O investigație jurnalistică transfrontalieră de amploare, derulată de jurnaliștii Jacques…

2 zile ago

Cum alegi un medic stomatolog potrivit pentru copilul tău

Alegerea medicului stomatolog pentru copil este una din deciziile pe care părinții le cântăresc cu…

4 luni ago

Miopie, hipermetropie și presbiopie: care sunt diferențele și cum îți afectează vederea

Claritatea vederii depinde de modul în care lumina este focalizată pe retină, structura sensibilă la…

6 luni ago

Ghid util: cum să integrezi o șapcă bărbați în ținutele de iarnă

Deși iarna ne duce cu gândul în primul rând la căciuli groase și fesuri călduroase,…

9 luni ago

Centrale pe lemne Liepsnele – investiție durabilă pe 20–25 de ani

Când vine vorba de încălzire, alegerea unei centrale pe lemne nu este doar o decizie…

1 an ago

This website uses cookies.