Aproape 14.000 de fermieri din județul Buzău au beneficiat de plata în avans a subvenţiilor agricole, valoarea sumelor decontate depășind 25 de milione de euro. În acest an, au depus cereri pentru subvenții 19.600 de fermieri din județul Buzău. Unii fermieri vor mai avea de așteptat până primesc subvențiile deoarece au fost incluși în eșantionul de control prin teledetecție.
Fermierii care au depus cereri unice de plată primesc în acestă perioadă subvenţiile necesare pentru efectuarea lucrărilor agricole de toamnă. La Buzău, plata subvenţiilor pentru fermieri a început pe 16 octombrie, iar de atunci au primt bani în conturi aproape 14.000 de agricultori.
Unii fermieri vor mai avea de așteptat până primesc subvențiile. Este vorba de aproape 3.800 de agricultori incluși în eșantionul de control sau care trebuie să facă unele clarificări după ce rezultatele controalelor au scos la iveală unele neconformități.
Potrivit directivelor europene, statele membre ale Uniunii Europene pot face plăţi în avans, înaintea datei de 1 decembrie a anului de cerere, dar nu înaintea datei de 16 octombrie. Fiecarui fermier ii revine ca subventie peste 100 de euro la hectar.