Categories: Politica

FOTO Cum arată drumul județean care nu a fost niciodată asfaltat. Leagă comune din Buzău și Prahova

Încă o șosea din zona de munte a județului Buzău, Drumul Județean 102C, va fi modernizat din fondurile proprii ale Consiliului Județean. Este vorba despre un tronson de drum județean ce leagă localitatea buzoiană Cislău de județul Prahova, prin Buda-Crăciunești.

Satul Buda Crăciunești, cu câteva sute de locuitori, este oarecum izolat între Drumul Național 10 și limita cu județul Prahova.

Deși are indicativ de drum județean, 102C arată mai degrabă a drum comunal, iar pentru cei din zona Pătârlagele, Cislău și Viperești, șoseaua prin Buda Crăciunești constituie o variantă mai scurtă de a ajunge la Ploiești și București.



Prin județul Prahova, continuând pe acest drum, se poate ajunge la Urlați și Albești Paleologu. Joi, s-a organizat șantierul, iar constructorul dă asigurări că se va incadra în termenul de execuție iar anul viitor în iulie va preda drumul finalizat.

Acesta este unul dintre ultimele drumuri din județ rămase neasfaltate, iar Consiliul Județean Buzău a alocat bani din fonduri proprii.

În aceste zile, au început lucrările de modernizare și pe DJ 204C Vintilă-Vodă – Sărulești – Bisoca – limită județ Vrancea.

Proiectul este finanțat prin PNDL II, are o valoare de aproximativ 79 milioane lei și perioada de execuție este de maximum 33 de luni. Lungimea tronsonului ce va fi complet modernizat este de 24,5 km.

redactie

Share
Published by
redactie

Recent Posts

SCANDAL DE PROPORȚII ÎN MAGISTRATURA DIN BUZĂU: CULISELE UNEI INVESTIGAȚII DE PRESĂ CARE ZGUDUIE O INSTANȚĂ LOCALĂ.

de Dana C. si Robert M. O investigație jurnalistică transfrontalieră de amploare, derulată de jurnaliștii Jacques…

2 zile ago

Cum alegi un medic stomatolog potrivit pentru copilul tău

Alegerea medicului stomatolog pentru copil este una din deciziile pe care părinții le cântăresc cu…

4 luni ago

Miopie, hipermetropie și presbiopie: care sunt diferențele și cum îți afectează vederea

Claritatea vederii depinde de modul în care lumina este focalizată pe retină, structura sensibilă la…

6 luni ago

Ghid util: cum să integrezi o șapcă bărbați în ținutele de iarnă

Deși iarna ne duce cu gândul în primul rând la căciuli groase și fesuri călduroase,…

9 luni ago

Centrale pe lemne Liepsnele – investiție durabilă pe 20–25 de ani

Când vine vorba de încălzire, alegerea unei centrale pe lemne nu este doar o decizie…

1 an ago

This website uses cookies.