Categories: Politica

Cabinetul Orban pornește cel mai ambițios program de investiții din ultimii 30 de ani (p)

Cel mai amplu și mai ambițios program de investiții pe care și l-a propus vreodată un Guvern din România a devenit viabil, după ce Cabinetul Orban a reușit să adopte în mai puțin de o lună cea mai mare parte dintre actele normative anunțate.

Programului de relansare economică, presupune printre altele și acordarea sumei de 1 miliard de euro sub formă de granturi nerambursabile drept pachet de ajutor pentru IMM-uri.

„Acest pachet a fost gândit ca o gură de oxigen pentru antreprenorii din România și a fost împărțit în trei proiecte, adoptate deja în primă lectură. Ne propunem ca în ședința de Guvern de vineri, 31 iulie, cele trei ordonanțe de urgență să fie adoptate. Măsurile propuse de Guvernul PNL sunt răspunsul nostru la situația de criză în care ne aflăm și sunt rezultatul consultării mediului de afaceri, actorilor din societatea civilă, organizațiilor neguvernamentale și sindicale. Vorbim despre un veritabil plan de reconstrucție rapidă a României”, a declarat Cristinel Romanescu, Președintele filialei PNL Buzău.

Din miliardul de euro destinat IMM-urilor peste 550 de milioane de euro sunt alocate drept granturi pentru investiții (până în 200.000 de euro fiecare grant) iar 350 de milioane de euro drept granturi pentru repornire (până în 200.000 de euro pentru companiile lovite puternic afectate de pandemie ca cele din turism, HORECA, transport auto, industria de evenimente)

Alte 100 de milioane de euro sunt alocate drept granturi pentru microîntreprinderile fără angajați ,granturi până în 2.000 de euro pentru firme cu un singur salariat, care este și acționarul companiei și care nu a beneficiat de nici un ajutor în această perioadă.

Pentru creșterea competitivității microîntreprinderilor, Guvernul a aprobat deja prin memorandum supracontractarea proiectelor de investiții din lista de rezervă din Programul Operațional Regional – Axa 2.1.

Bugetul alocat este de 247 de milioane de euro, iar granturile sunt cuprinse între 50.000 de euro și până în 200.000 de euro.

De asemenea, pentru creșterea competitivității IMM-urilor, Guvernul a aprobat deja prin memorandum alocarea suplimentară de fonduri prin Programul Operațional Regional Axa 2.2 cu un buget total de 450 de milioane de euro.

Totodată, pentru finanțarea investițiilor mari, între 1,5 milioane de euro și 6 milioane de euro, Guvernul a aprobat prin memorandum granturi în valoare de 550 de milioane de euro.

„Guvernul PNL continuă măsurile care s-au dovedit extrem de eficiente în timpul stării de urgență, respectiv plata șomajului tehnic și sprijinul de 41,5% din salariul mediu brut pentru angajații care și-au reluat activitatea în cadrul companiei. In paralele investițiile devin prioritatea zero a Cabinetului PNL și sunt șansa României de dezvoltare și de bunăstare. Cel puțin150 de milioane de euro, este bugetul alocat pentru START-UP-urile pentru studenți în domenii competitive și inovative au fost deja aprobate de Guvern. Astfel, Executivul PNL încurajează spiritul antreprenorial și îi sprijină pe tinerii studenți să deschidă o afacere în domeniile cele mai moderne”, a mai precizat Cristinel Romanescu, șeful PNL Buzău.

Până în luna iulie 2020, au fost aoocate alte 200 de milioane de euro, granturi pentru antreprenoriatul rural, prin Hotarâre de Guvern.

Guvernul va adopta în ședința din 31 iulie și schema de ajutor de stat pentru investiții noi (greenfield), în valoare de 1,5 miliarde de lei/an, proiect de H.G aflat deja în dezbatere publică.

Guvernul PNL a regândit această schemă de ajutor pentru investițiile green field pentru a stimula cât mai mult investițiile făcute la firul ierbii, fie de companii care vor să vină în România, fie de companii care sunt deja prezente aici, dar vor să dezvolte capacități noi de producție.

Partidul Național Liberal Buzau

redactie

Share
Published by
redactie

Recent Posts

SCANDAL DE PROPORȚII ÎN MAGISTRATURA DIN BUZĂU: CULISELE UNEI INVESTIGAȚII DE PRESĂ CARE ZGUDUIE O INSTANȚĂ LOCALĂ.

de Dana C. si Robert M. O investigație jurnalistică transfrontalieră de amploare, derulată de jurnaliștii Jacques…

2 zile ago

Cum alegi un medic stomatolog potrivit pentru copilul tău

Alegerea medicului stomatolog pentru copil este una din deciziile pe care părinții le cântăresc cu…

4 luni ago

Miopie, hipermetropie și presbiopie: care sunt diferențele și cum îți afectează vederea

Claritatea vederii depinde de modul în care lumina este focalizată pe retină, structura sensibilă la…

6 luni ago

Ghid util: cum să integrezi o șapcă bărbați în ținutele de iarnă

Deși iarna ne duce cu gândul în primul rând la căciuli groase și fesuri călduroase,…

9 luni ago

Centrale pe lemne Liepsnele – investiție durabilă pe 20–25 de ani

Când vine vorba de încălzire, alegerea unei centrale pe lemne nu este doar o decizie…

1 an ago

This website uses cookies.