Podul rutier care asigură legătura dintre Zona Industrială a Buzăului şi Şoseaua Brăilei, aflat în reparații capitale de la începutul acestui an, a fost deschis circulației. Vechea pasarelă a fost dărâmată și construită alta în opt luni.
Toate mijloacele de transport auto care merg sau vin dinspre Brăila pot circula din nou pe sub podul rutier.
Primul tronson din pasarela de la Metalurgica, aflat în reabilitare și modernizare, a fost redeschis și traficul rutier a fost reluat normal, atât pe pod, cât și pe sub el.
Oficialii din Primărie și reprezentanții constructorului au tăiat împreună panglica de inaugurare, bucuroși că au reușit să redea circulației acest pod, în timp optim.
Deoarece podul peste calea ferată se află într-un stadiu avansat de degradare, traficul greu este restricționat și deviat pe un traseu ocolitor.
Cel mai probabil, chiar și în cazul în care între constructor și Regionala CFR Galați s-ar ajunge la un acord, lucrările de reabilitare nu vor putea începe până în primăvara următoare.
de Dana C. si Robert M. O investigație jurnalistică transfrontalieră de amploare, derulată de jurnaliștii Jacques…
Dacă te întrebi unde poți mânca bine în Buzău și cauți mai mult decât o…
Alegerea medicului stomatolog pentru copil este una din deciziile pe care părinții le cântăresc cu…
Claritatea vederii depinde de modul în care lumina este focalizată pe retină, structura sensibilă la…
Deși iarna ne duce cu gândul în primul rând la căciuli groase și fesuri călduroase,…
Când vine vorba de încălzire, alegerea unei centrale pe lemne nu este doar o decizie…
This website uses cookies.