Un număr de 224 de elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” și trei soldați gradați rezerviști voluntari din cadrul Școlii de Instruire Interame a Forțelor Aeriene au depus Jurământul Militar.
Evenimentul s-a desfășurat la sediul Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” din localitatea Boboc, comuna Cochirleanca, județul Buzău, într-un cadru restrâns, respectând toate măsurile privind prevenirea infectării cu coronavirus (COVID-19) dispuse la nivelul Ministerului Apărării Naționale.
” Noi, elevii din generația 2020-2021, respectiv 2022, suntem mândri și onorați că am pășit pe porțile acestei instituții de prestigiu în perioada împlinirii celor 100 de ani de funcționare, un veac clădit cu efort și dăruire. În acest moment emblematic al viitoarei noastre cariere de militar ne-am fi dorit să îi avem alături de noi pe cei dragi, pentru a ne împărtăși emoțiile, însă contextul național generat de situația actuală, impune multiple bariere, printre care și distanțarea socială”, a declarat eleva Andreea Diana Iacob, reprezentanta celor 224 de elevi de anul I care au depus astăzi jurământul militar.
La ceremonia organizată de Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” a fost prezent comandorul inginer Cristian Pătrașcu, reprezentantul Statului Major al Forțelor Aeriene.