Categories: Educatie

Început de an școlar fără festivități. O sută de unități de învățământ, în scenariul galben

Conducerea Inspectoratului Școlar aduce vești bune pentru școlarii din municipiile Buzău și Râmnicu Sărat, si din orașul Pătârlagele. În aceste localități, s-a dat liber pentru aplicarea scenariului verde, în funcție de capacitatea unităților școlare de a primi toți elevii în bănci, în condiții de distanțare fizică de un metru.

Inițial, în cele trei comunități, se vorbea despre scenariul galben, dar autoritățile au scos din calcul focarele înregistrate în căminele de bătrâni de pe raza celor trei localități.

Aflată inițial sub scenariul roșu, comuna Cernătești va putea aplica scenariul verde, prin prezența tuturor elevilor în cele două școli și două grădinițe din comunitate, după ce autoritățile centrale au fost de acord cu recalcularea ratei de incidență a infecțiilor prin scoaterea din schemă a cazurilor din focarul înregistrat în azilul de la Aldeni.

În județul Buzău, funcționează 484 de unități școlare și preșcolare. În 387 de unități de învățământ se va aplica scenariul verde, adică toți elevii vor fi in clasă, iar în 97 unități de învățământ, se va aplica scenariul galben, adică o parte în clasă, alta, online.

redactie

Share
Published by
redactie

Recent Posts

SCANDAL DE PROPORȚII ÎN MAGISTRATURA DIN BUZĂU: CULISELE UNEI INVESTIGAȚII DE PRESĂ CARE ZGUDUIE O INSTANȚĂ LOCALĂ.

de Dana C. si Robert M. O investigație jurnalistică transfrontalieră de amploare, derulată de jurnaliștii Jacques…

2 zile ago

Cum alegi un medic stomatolog potrivit pentru copilul tău

Alegerea medicului stomatolog pentru copil este una din deciziile pe care părinții le cântăresc cu…

4 luni ago

Miopie, hipermetropie și presbiopie: care sunt diferențele și cum îți afectează vederea

Claritatea vederii depinde de modul în care lumina este focalizată pe retină, structura sensibilă la…

6 luni ago

Ghid util: cum să integrezi o șapcă bărbați în ținutele de iarnă

Deși iarna ne duce cu gândul în primul rând la căciuli groase și fesuri călduroase,…

9 luni ago

Centrale pe lemne Liepsnele – investiție durabilă pe 20–25 de ani

Când vine vorba de încălzire, alegerea unei centrale pe lemne nu este doar o decizie…

1 an ago

This website uses cookies.