Claritatea vederii depinde de modul în care lumina este focalizată pe retină, structura sensibilă la lumină situată în partea din spate a ochiului. Atunci când acest proces de focalizare nu se realizează corect, apar așa-numitele erori de refracție, iar imaginea devine neclară.

Cele mai frecvente astfel de probleme sunt miopia, hipermetropia și presbiopia. Deși toate influențează modul în care vedem obiectele apropiate sau îndepărtate, ele au cauze diferite și afectează vederea în moduri distincte.

Înțelegerea diferențelor dintre aceste afecțiuni este importantă, deoarece ajută la recunoașterea simptomelor și la alegerea metodei potrivite de corecție.

Ce este miopia

Miopia, cunoscută și ca „vedere slabă la distanță”, este astăzi una dintre cele mai frecvente probleme de refracție. Persoanele cu miopie pot vedea bine obiectele apropiate, însă obiectele aflate la distanță apar neclare.

Această problemă apare atunci când globul ocular este prea lung sau când corneea are o curbură prea accentuată. În aceste situații, lumina se focalizează în fața retinei, nu direct pe aceasta.

Cum se manifestă miopia

Persoanele cu miopie pot observa mai multe simptome caracteristice. De exemplu, pot avea dificultăți în a citi indicatoarele rutiere sau textele scrise pe tablă în sala de clasă. Uneori apare tendința de a strânge ochii pentru a vedea mai clar la distanță.

Cele mai multe cazuri sunt cele de miopie școlară, care apare în copilărie și evoluează în perioada adolescenței, deoarece ochiul continuă să crească.

Cum se corectează miopia

Vedearea miopului poate fi corectată eficient prin mai multe metode:

– ochelari cu lentile divergente (dioptrii negative)

– lentile de contact

– chirurgie refractivă ( PRK, LASIK, SMILE ) – la adulți, după stabilizarea miopiei

Astăzi putem interveni și pentru încetinirea progresiei miopiei  astfel 

– ochelari speciali 

– lentile de contact moi pentru purtare zilnică , cu design special

– ortokeratologie (lentile purtate noaptea)

Există și măsuri profilactice – studiile sugerează că timpul petrecut în aer liber în copilărie poate contribui la reducerea riscului de apariție a miopiei. 

Progresia poate fi încetinită și prin adoptarea unor obiceiuri specifice – asigurarea unei iluminări ambientale în casă similar condițiilor de iluminare naturală, chiar dacă privim ecrane luminate, păstrarea distanței pumn-cot la lucrul de aproape, pauze de clipit -20 secunde la 20 minute de citit, somn și dietă potrivită vârstei.  

Ce este hipermetropia

Hipermetropia (sau hiperopia) este situația opusă miopiei. Persoanele afectate pot vedea mai clar la distanță, însă vederea de aproape este dificilă sau încețoșată.

Această problemă apare atunci când globul ocular este prea scurt sau când corneea este prea puțin curbată. În aceste cazuri, lumina se focalizează în spatele retinei.

Simptomele hipermetropiei

Hipermetropia poate provoca:

– dificultăți în citirea textelor mici

– oboseală oculară după activități de aproape

– dureri de cap după citit sau lucru la calculator

– dificultăți de concentrare vizuală

Formele ușoare pot trece neobservate, deoarece ochiul poate compensa parțial defectul de refracție. În schimb, formele mai accentuate pot provoca disconfort vizual semnificativ.

Cum se corectează hipermetropia

Hipermetropia se corectează prin:

– ochelari cu lentile convergente (dioptrii pozitive)

– lentile de contact

– proceduri chirurgicale refractive, precum LASIK sau LASEK

În copilărie ochii sunt mai mici, dar hipermetropia este compensată printr-o acomodație mai vie. Dar și în cazul copiilor, controalele oftalmologice sunt foarte importante, deoarece o hipermetropie excesivă sau insuficient compensată poate duce la oboseală, rezultate scolare mai slabe sau chiar probleme mai mari, respectiv strabism și/sau ambliopie (adică ochi leneș) iar aceștia nu își dau întotdeauna seama că vederea lor nu este una normală.

Ce este presbiopia

Presbiopia este o modificare a vederii care apare odată cu înaintarea în vârstă. Spre deosebire de miopie și hipermetropie, ea nu este determinată de lungimea ochiului, ci de modificarea formei și elasticității cristalinului, survenite datorită îmbătrânirii.

Cristalinul este lentila naturală a ochiului și are rolul de a focaliza imaginea pe retină. În tinerețe este flexibil și își poate modifica forma rapid. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, însă, acesta devine mai rigid și își pierde capacitatea de a focaliza la distanță mică.

Când apare presbiopia

Presbiopia apare, de obicei, după vârsta de 40 de ani.

Persoanele afectate observă că trebuie să țină cartea, telefonul sau alte obiecte mai departe pentru a le vedea clar. Cititul în lumină slabă devine mai dificil, iar ochii obosesc mai repede în timpul activităților de aproape.

Cum se corectează presbiopia

Presbiopia poate fi corectată prin:

– ochelari de citit

– ochelari bifocali

– ochelari progresivi

– lentile de contact multifocale

– proceduri chirurgicale pentru înlocuirea cristalinului

Alegerea soluției depinde de stilul de viață și de nevoile vizuale ale fiecărei persoane.

Care sunt diferențele dintre miopie, hipermetropie și presbiopie

Deși toate trei sunt probleme de focalizare a imaginii pe retină, ele diferă prin cauză, simptome și momentul apariției.

Miopia afectează în principal vederea la distanță. Imaginea se formează în fața retinei, iar obiectele îndepărtate apar neclare.

Hipermetropia afectează în special vederea de aproape. Lumina se focalizează în spatele retinei, iar cititul sau activitățile de aproape devin dificile.

Presbiopia apare din cauza rigidizării cristalinului odată cu vârsta. Problema nu ține de forma ochiului, ci de scăderea capacității de focalizare la aproape.

De asemenea, momentul apariției este diferit. Miopia apare frecvent în copilărie, hipermetropia exista natural de la naștere dar uneori persistă și în viața adultă, iar presbiopia apare natural după vârsta de 40 de ani, indiferent de situația refractivă de până atunci.

De ce sunt importante controalele oftalmologice regulate

Multe probleme de vedere evoluează treptat și pot trece neobservate o perioadă lungă de timp. Un consult oftalmologic complet permite identificarea exactă a erorilor de refracție și stabilirea dioptriilor corecte.

De asemenea, controalele regulate pot ajuta la depistarea timpurie a unor afecțiuni oculare mai serioase, cum ar fi glaucomul sau degenerescența maculară.

Miopia, hipermetropia și presbiopia sunt cele mai frecvente probleme de refracție care pot afecta vederea. Deși au mecanisme diferite, toate pot fi corectate eficient cu ajutorul ochelarilor, lentilelor de contact sau al unor proceduri moderne.

Dacă observi că vederea ta s-a schimbat sau ai dificultăți în a vedea clar la aproape sau la distanță, este recomandat să programezi un consult oftalmologic.

La cabinet oftalmologic Euro-optics, din București, poți beneficia de consultații complete, investigații moderne și recomandări personalizate pentru corectarea vederii. Mai multe informații sunt disponibile pe www.euro-optics.ro.

Share:

administrator