Îndemnul de a consuma produse românești în mod aproape exclusiv, dar şi în cantități suficiente nu a creat încă deprinderi stabile în rândul românilor.
Nici consumatorului nu îi este la îndemână să cumpere doar alimente de la fermierii români, dar nici celui din urmă să-și vândă marfa prin metodele conturate de pandemia de COVID-19.
Dacă actualul guvern nu se preocupă și nu pune la punct sistemul cât mai scurt dintre țăranul producător și consumatorul mai ales urban, social-democrații au prins în programul de guvernare măsuri clare care să ducă la creșterea consumului de produse românești.
Acesta are la bază Programul “Produse proaspete în fiecare casă” – unul prin care fermierii să livreze printr-o aplicație inteligentă produse susținute anual de statul român cu 15 milioane de lei, bani ce pot proveni de la UE si PNS plus bani din bugetul de stat.
Interesanta propunere social-democrată este completată cu măsura prin care produsele românești de calitate să fie distribuite prin programele naționale deja consacrate în școli, spitale, unități militare, așezăminte sociale ori persoanelor vulnerabile.
Desigur, programul prin care coșul țărănesc să ajungă în sistemul social ar urma să fie susținut cu 100 de milioane de lei anual din bugetul de stat.
Pentru ca aceste două măsuri să poată avea loc este nevoie de fermieri puternici şi mai ales tineri. PSD va merge pe finanțarea acestei categorii profesionale, dar după ce ea se va fi instalat în mediul rural.
Finanțarea tinerilor fermieri se ridică la 150 de milioane de euro in fiecare an, iar banii au filieră UE si PNS.